Consilier prezidenţial, audiat la DNA

0
362

Consilierul de stat în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, Adrian Daniel Moldoveanu, care este naşul de cununie al şefului ANAF, Sorin Blejnar, a fost audiat ieri de procurorii DNA ca martor în dosarul de corupţie de la Portul Constanţa, numele său fiind folosit în discuţiile dintre senatorul PDL Mircea Banias şi Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa. Potrivit surselor citate, Moldoveanu a declarat procurorilor anticorupţie că îl cunoaşte de foarte multă vreme pe Eugen Bogatu, deoarece au făcut şcoala împreună, dar că nu l-a mai văzut de aproape şapte ani. Referitor la Mircea Banias, consilierul a declarat că a auzit de el după ce o persoană i-ar fi cerut să se întâlnească cu senatorul, însă întâlnirea nu a mai avut loc, deoarece senatorul nu s-a mai prezentat, context în care Moldoveanu nu ar mai fi dorit să îl întâlnească, pe motiv că ar fi neserios.