Criminalul din Grădina Botanică, reţinut

0
436

În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs ieri, 27 iunie, în Grădina Botanică din Craiova, având în vedere natura evenimentului şi suspiciunea comiterii unei infracţiuni contra vieţii, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției 1 Poliție Craiova și Serviciului Criminalistic desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în după-amiaza zilei de 27 iunie, un tânăr de 17 ani s-a întâlnit cu cele două victime, o minoră de 14 ani și un tânăr de 20 de ani, între aceștia izbucnind un conflict în urma căruia tânărul de 17 ani ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit celor două victime. Din nefericire, în urma evenimentului minora a decedat, tânărul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat, la data de 28 iunie a.c., tânărul de 17 ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și de tentativă la omor, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile urmează să fie propusă arestarea preventivă a acestuia. Criminalul este băiatul şefului  Postului de Poliţie din comuna Calopăr.