Aseară, 27 iunie, Serviciul Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor(SRPIV) Dolj a eliberat, primul număr de înmatriculare de “culoare verde” unui craiovean. Numărul a fost atașat unui vehicul electric, din toate punctele de vedere. Conform legislaţiei în vigoare , începând de ieri, vehiculele cu emisii “zero”, de bioxid de carbon, înmatriculate în România, pot beneficia de numere de înmatriculare de “culoare verde”, potrivit unui comunicat al MAI.
Prin introducerea numerelor de înmatriculare de culoare verde pentru mașinile nepoluante se dorește creșterea vizibilității acestor tipuri de vehicule și încurajarea celorlalți participanți la trafic să opteze pentru astfel de mijloace de transport. Eliberarea plăcuțelor verzi se va realiza la solicitarea proprietarilor acestora, în contextul înmatriculării, transmiterii dreptului de proprietate sau la emiterea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor înscrise în acesta, situații în care, odată cu solicitarea noilor plăcuțe, este necesară depunerea celor anterioare ori a documentelor care atestă furtul acestora sau, după caz, a declarației de pierdere”, a precizat comisar – şef Maria Vasile, manager al SRPIV Dolj.