Regula U21 s-a modificat pentru Liga I

0
530

Comitetul Executiv al FRF a decis ca în sezonul viitor cluburile din Liga I să aibă în permanență pe teren cel puţin un jucător U21, la fel ca anul trecut, dar s-a renunţat la  obligativitatea de a avea în primul 11 doi jucători under 21.

În schimb, s-a introdus un plafon financiar minim de investiții în propria academie în următorii 3 ani: din 2022, sezonul care începe vara viitoare, minimum 5% din venituri, din 2023 procentul crește la 6,5%, iar din 2024 procentul să ajungă la 7,5%.

Crește punctajul pe clasificarea academiei pentru obținerea licenței de participare în Liga 1, de la 60 la 75 de puncte, în următoarele condiții. Dacă nu se îndeplinește baremul de 60 de puncte, se păstrează refuzarea licenței. În cazul cluburilor care nu ating 75 de puncte, vor primi o amendă de 100.000 lei. Va fi creat un fond special, iar banii vor fi redistribuiți în mod egal cluburilor din Liga Elitelor U19 și U17 care nu au fost amendate.

Se introduc criterii de transparență financiară și auditare a cheltuielilor la nivelul academiilor. Toate cluburile care doresc să evolueze în Liga 1, din 2022 trebuie să realizeze un audit al cheltuielilor și să publice rezultatele.