Euro 2021: Coechipieri la echipele de club, adversari la echipele naţionale

0
582

Partida din optimile de finală dintre Belgia şi Portugalia (1-0), pe stadionul „La Cartuja”, din Sevilla, a prilejuit şi o situaţie oarecum insolită în sensul că lusitanii R. Guerreiro şi Ruben Diaz au avut ca adversari pe Axel Vitsel, Thorgan Hazard şi Kevin De Bruyne cu care sunt coechipieri la Borussia Dortmund, respectiv Manchester City. A fost prima întâlnire între cele două echipe într-un turneu major (campionat mondial şi Euro). Golul lui Thorgah Hazard (min. 42) –o torpilă de la 20 de metri- la care Rui Patricio s-a dus cu întârziere a fixat victoria „dracilor roşii” care i-au pierdut în schimb pe De Bruyne şi Eden Hazard accidentaţi. Spre surpriza multor ziarişti, Tob Alderweireld (32 ani), Jan Vertongen (34 ani) şi Thomas Vermaelen (35 ani), primii doi de la Tottenham, ultimul de la clubul japonez Vissel Kobe, au rezistat în faţa unor atacanţi de cea mai bună calitate. 11.504 spectatori s-au aflat în tribunele stadionului. Belgia va întâlni în sferturile de finală Italia.