Emoţiile n-au lipsit, la prima probă a Bacalaureatului din acest an, dar subiectele nu au fost dificile

0
939

Astăzi, s-a desfăşurat prima probă a Bacalaureatului, sesiunea de vară, cea de Limba şi literatura română. După cum au spus candidaţii, subiectele nu au fost foarte grele, şi cu toţii se aşteaptă la rezultate foarte bune. Din păcate, trei candidaţi au fost prinşi încercând fraudarea examenului, prin metoda “telefonul”, fiind excuşi din examen, iar, cel puţin două sesiuni , nu vor mai avea dreptul de a susţine BAC-ul. Emoţiile elevilor au fost mari, la fel ca şi ale părinţilor acestora.

În această zi, s-a desfăşurat prima probă a Bacalaureatului, cea de Limba şi literatura română . Emoţiile atât ale elevilor, cât şi ale părinţilor acestora au fost foarte mari. Cu câţiva dintre candidaţi am vorbit şi noi. “Mi s-au părut accesibile subiectele şi mă aştept la o notă peste 9,00”, a spus Alexandru Ciucu. Tot un absolvent din acest an, Alexandru Şteoflea, a spus: “A fost uşor, spre foarte uşor. Chiar în această perioadă de pandemie, ne-am pregătit, şi cu ajutorul profesorilor, şi cu ajutorul părinţilor”. La rândul său, Mirela Guşatu, o altă candidată, s-a arătat mulţumită de rezultatul de astăzi: “Mi s-a părut totul O.K. . Nu au fost subiecte foarte grele, toate fiind atât pe simulările de examen, cât şi pe testele puse la dispoziţie. În această perioadă, de pandemie, fiecare s-a pregătit individual, iar profesorii ne-au fost alături, dar cine a vrut să învețe a învăţat”. Sigur, păreile copiilor pot fi subiective, fiecare creyând că a fost bine, dar redăm o declarație a unui profesor de Limba română, fiind vorba de Irina Căpățână, de la Colegiul Național “Fraţii Buzeşti” din Craiova: “Subiectele nu au fost dificile, au  fost şi unele dificultăţi, dar, în general, totul a fost bine. Totul a depins de pregătirea individuală a copiilor “.

Prezenţă de aproape 95%, la prima probă a Bacalaureatului, în Dolj

Ca de fiecare dată este nevoie şi de declaraţiile oficialităţilor, în acest sens vorbind de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Acestea nu s-au lăsat aşteptate: “La prima probă scrisă a Examenului național de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română), au fost prezenți 3.559 de candidați (94,58% din totalul candidaților înscriși): 3.349 candidați din promoția curentă, respectiv 210 din promoțiile anterioare. Proba s-a desfășurat astăzi, 28 iunie, în 23 centre. Nu au participat 201 candidați. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați.Din păcate, aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație”, a precizat prof. Alexandru Gîdăr, inspector general al învăţământului doljean.