Senegal pierde calificarea din cauza cartonaşelor

0
507

Cea mai slabă grupă de la Mondial, grupa H, a avut un final dramatic. Echipele aflate în fruntea iearahiei după două etape, Senegal şi Japonia, au fost înfrânte cu acelaşi scor şi au terminat la egalitate de puncte şi golaveraj identic, iar cea care a pierdut calificarea a fost naţionala africană, pe criteriul fair-play. “Leii din Teranga” au încasat 6 cartonaşe galbene în grupă, pe când niponii au primit numai 4 avertismente în cele 3 jocuri.

Columbia l-a pierdut pe James Rodriguez după o jumătate de oră, accidentat, dar s-a impus cu 1-0, cu al doilea gol marcat la Mondiale de stoperul Barcelonei, Yeri Mina, tot cu capul, în urma unui corner. Dacă senegalezii ar fi egalat pe final, cele două adversare directe se calificau împreună, ţinând cont că Japonia a pierdut, scor 0-1, contra Poloniei, la Volgograd. Acolo unde, pe final, ambele echipe erau mulţumite cu rezultatul, polonezii nemaiatacând pentru că aveau avantaj pe tabelă, iar niponii erau interesaţi să nu mai primească vreun gol sau vreun cartonaş!

Clasament final al grupei H: 1. Columbia 6p (5-2), 2. Japonia 4p (golaveraj 4-4, 4 cartonaşe galbene), 3. Senegal 4p (golaveraj 4-4, 6 cartonaşe galbene), 4. Polonia 3p (2-5).

Japonia – Polonia 0-1 (Bednarek 60)

  • Japonia: Kawashima – G. Sakai, Yoshida, Makino, Nagatomo – Yamaguchi, Shibasaki – H. Sakai, Okazaki (Osako 47), Usami (65 Inui) – Muto (82 Hasebe).
  • Polonia: Fabianski – Bereszynski, Glik, Bednarek – Kurzawa (80 Peszko), Krychowiak, Goralski, Jedrzejczyk – Zielinski (89 Teodorczyk), Lewandowski, Grosicki.

Senegal – Columbia 0-1 (Mina 73)

  • Senegal: K. N’Diaye – Gassama, Sane, Koulibaly, Sabaly (74 Sabaly) – Sarr, Kouyate, Gueye, Mane – Keita Balde (80 Konate), Niang (86 Sakho).
  • Columbia: Ospina – Arias, D. Sanchez, Mina, Mojica – Uribe (83 Lerma), C. Sanchez – Cuadrado, Quintero, J. Rodriguez (Muriel 31) – Falcao (Borja 89).