Moromeţii şi Rubiconul regiei!

Prin două interviuri, „aşa şi aşa”, ca să folosim un eufemism, apărute recent, regizorul Stere Gulea vorbeşte despre noul său film „Moromeţii”, ecranizare după volumul al doilea al romanului cu acelaşi nume de Marin Preda. La 30 de ani, după prima peliculă, care a dispus de o distribuţie salutară cu Victor Rebengiuc în rolul lui Ilie Moromete, Luminiţa Gheorghiu (Catrina), Gina Patrichi (Guica), Dorel Vişan (Tudor Bălosu), Mitică Popescu (Cocoşilă), Petre Gheorghiu (Primarul Aristide), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), copilul Marius Badea (Nicolae) ş.a.m.d., de această dată, Stere Gulea a contat pe Horaţiu Mălăele – căruia i-a încredinţat rolul de a-l juca pe Ilie Moromete -, George Mihăiţă şi o pleiadă de actori tineri. Doar Florin Zamfirescu, în rolul lui Ţugurlan, din Moromeţii I (1987), mai rezistă şi în noua distribuţie. Regizorul şi scenaristul Stere Gulea mărturiseşte că a început să scrie la scenariul noului film, în vara lui 2015, plecând de la „convingerea” că volumul II al Moromeţilor este o operă care nu se ridică „nici pe departe” la nivelul volumului I. După atâtea revizuiri ale operei marelui scriitor Marin Preda, declanşate de I. Negoiţescu, Gr. Grigurcu şi care au mai fost, apare acum şi Stere Gulea, încredinţat de aceeaşi teză eronată, fiindcă cititorii au făcut, cum spunea criticul Alex Ştefănescu un coup de foudre pentru această carte, „poate ursuză stilistic şi lipsită de cochetărie”. Şi spune aşa Stere Gulea într-unul din interviuri: „De fapt am rescris cu mâna mea ce gândise Preda. Trasee pe care Preda le-a imaginat ori le-a trăit”. Cam riscantă aserţiunea, fiindcă însuşi marele prozator în „Convorbiri cu Marin Preda”, de Florin Mugur (Ed. Albastros, 1973), spunea că „Actul de creaţie este rezultatul vieţii interioare, secrete, a scriitorului: nu se ştie şi nu mai ştie nici el exact dacă ceea ce povesteşte i s-a întâmplat lui cu adevărat, dacă şi-a imaginat numai sau dacă e vorba de un amestec de fapte reale şi de invenţii”. Ca şi în teatru, uneori, bănuim, regizorul nu este obligat să păstreze sacralitatea operei, ca un surâs al eternităţii, şi nici nu mai este o insolenţă de a spune altceva decât spusese până atunci opera respectivă. Numai că Stere Gulea nu face o asemenea precizare factuală, deşi este întrebat undeva dacă îl completează pe Marin Preda şi porneşte de la alte premise, comiţând – deloc involuntar – o lipsă de respect faţă de Marin Preda. Geta Dimisianu, de pildă, redactor de carte la „Moromeţii” volumul II, spunea că „E o carte grea şi consistentă”, în care autorul vorbeşte de o altă lume decât cea din primul volum. Iar Monica Lovinescu, pe care nu o putem bănui de absenţa gustului estetic, a spiritului critic şi a criteriilor de valoare, în judecarea unei opere literare, elogia („Unde scurte”, Ed. Humanitas, 1990) de-a dreptul, fără parcimonie, „noua figură a ţăranului impus în literatura română, suprasaturată de ţărani”. Ilie Moromete poate fi considerat primul ţăran intelectual din proza noastră, discursul său fiind eminamente dizident. De fapt, în „Moromeţii”, autorul polemizează cu Liviu Rebreanu, care considera ţăranul român primitiv, gregar, animat de instincte primare. Şi am putea continua cu argumentele. Stere Gulea accentuează faptul că a plasat acţiunea filmului său recent în 1945. Nu este iscodit, în nici unul din interviurile acordate, care este motivul. „Moromeţii” volumul II continuă povestea vieţii lui Ilie Moromete şi a familiei sale, evocându-se de această dată – precumpănitor – anii de după război, când timpul se precipita, răvăşind stilul de viaţă al satului. Şi era tot mai greu de înţeles ceea ce se petrecea. Volumul II urmăreşte o perioadă de timp, mult mai întinsă, aproape două decenii, rezumându-se sau sărind peste anumite momente. Cartea începe cu tentativa eşuată a tatălui, de recuperare a celor trei fii ai săi, fugiţi de acasă la Bucureşti, în momentul în care începuse să-şi vândă din pământ ca să-şi plătească impozitele şi să-l poată menţine pe Nicolae la şcoală. Dar vine războiul, Nilă moare la Cotul Donului ş.a.m.d. În următoarele 500 de pagini este descrisă agitaţia care cuprinde, încet-încet, satul, în condiţiile unui nou mod de viaţă impus de autorităţile vremii. Marin Preda oferă o adevărată defilare de măşti groteşti. Ilie Moromete nu mai ştie cui să dea dreptate, nu înţelege lumea care se naşte, inclusiv în discuţiile cu fiul său Nicolae. Numai că anul 1945 la care – exclusiv – se opreşte, declarativ, regizorul şi scenaristul Stere Gulea nu are nimic revelator. Chiar dacă se instalează guvernul Petru Groza, nu se pomeneşte acest lucru. De reforma agrară autorul pomeneşte vag, printr-o descriere a unei intervenţii a lui Nicolae şi a noului notar al comunei la o întâlnire cu oamenii satului. Momentele de convulsie socială se realizează la aria de treierat, unde ţăranii încercau să se sustragă cotelor impuse de noul regim, dar prin 1947. De altfel, scriitorul şi povesteşte că sursa de inspiraţia a constituit-o o documentare într-un sat (Căldăreşti, de lângă Buzău), prin 1950, unde fusese trimis de revista „Contemporanul” pentru o lună, în timpul secerişului. Revin la anul 1945, la care se raportează, fără nicio noimă, Stere Gulea: este un an fad, premergător alegerilor de anul următor şi la Siliştea Gumeşti se schimbă vreo trei primari. Soseşte încă presa vremii şi însăşi convocarea lui Nicolae, după intrarea în partid „la raion”, atestă că acţiunea se derulează după 1950, când prin reforma administrativă ţara fusese împărţită, după modelul sovietic, în regiuni şi raioane. Deşi continuă să discute politică cu prietenii liberali în cerdacul casei, nu în poiana fierăriei, Ilie Moromete este umbra celui de odinioară. De biografia lui Nicolae autorul se va ocupa în „Marele Singuratic”. În subsidiar, ne va oferi o galerie de măşti groteşti sugerând, prin metamorfozele multor personaje, începând cu Bilă, ce zăcământ „moral”, nu prisosea. Romanul „Moromeţii” nu a fost cenzurat şi autorul, care îşi dăduse obolul prin „Ana Roşculeţ” şi „Desfăşurarea”, nu era dispus la nici o concesie. Cenzura însăşi avea frică de Marin Preda. Că Stere Gulea ajunge de la tema filmului menţionat la Liviu Dragnea, neevitând astfel de capcane aiuritoare, spune multe, inclusiv că viaţa bate filmul, deşi am vrea să fim contrazişi de calitatea noii pelicule.