Președintele a semnat decretul de excludere din magistratură a judecătoarei Carmen Elena Mladen

0
374

Președintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 26 iunie a.c., decretul privind eliberarea din funcţia de judecător a doamnei Elena-Carmen Mladen, judecător la Curtea de Apel Craiova – ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni. Decizia vine ca urmare a faptului că, pe 16 mai a.c., Mladen a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru șantaj, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul declarat împotriva sentinţei penale din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti. propunerea de emitere a decretului de excludere din magistratură a Elenei Carmen Mladen a fost înaintată președintelui de Consiliul Superior al Magistraturii pe 4 iunie a.c.