Consiliului Judeţean Dolj intră în proiectul „Craiova Capitală Europeană 2021”

1
758

Ieri s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj, în cadrul căreia, consilierii judeţeni au votat în unanimitate asocierea Consiliului Judeţean Dolj, la proiectul „Craiova Capitală Europeană 2021”. „Este o competiţie în care Craiova nu putea să stea deoparte, avem cu ce să ne mândrim, concurăm cu Timişoara şi Iaşi, am înţeles că ar dori acest titlu şi Clujul, dar suntem încrezători în şansele noastre. Ceea ce este extrem de important ar fi faptul că aşa cum bine ştiti noi, adică, Consiliul Judeţean Dolj, am investit în jur de 17 milioane de euro în modernizarea instituţiilor de cultură, în proiecte şi programe, iar regulamentul prevede ca pentru fiecare euro investit în ultimii ani, Uniunea Europeană să returneze 10 euro. Imaginaţi-vă că la Craiova ar trebui să vină 170 de milioane….”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Înnoirea parcului auto, se preferă Ford

Ion Prioteasa

Pe ordinea de zi a şedinţiei de ieri s-au mai aflat alte 16 proiecte. Unul dintre acestea a făcut referire la Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. Astfel, Centrul Militar Zonal a solicitat aprobarea scoaterii din funcţiune a autiturismului şi înlocuirea acestuia cu unul nou. Consilierii judeţeni au aprobat acest proiect dar cu amendamentul ca autoturismul nou care se va achiziţiona să fie produs în Români şi cel mai indicat ar fi să se achiziţioneze de la compania Ford  din Craiova. „Şi eu optez pentru această variantă, să încercăm să încurajăm producţia autohtonă. Ar fi în regulă să cumpărăm maşini Ford pentru că sunt produse aici, la noi, la Craiova, unde compania asigură câteva mii de locuri de muncă”, a mai spus preşedintele CJ Dolj, susţinut de o mare parte din consilierii judeţeni.

Rectificare bugetară

Consilierii judeţeni au mai avizat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului Dolj pe anul 2013, buget care a suferit modificări. Vicepreşedintele CJ Dolj, Laurenţiu Ivanovici a precizat că având în vedere execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 19 iunie a.c se estimează o depăşire la cotele defalcate din impozitul pe venit faţă de prevederea anuală, fapt pentru care se propune suplimentarea cotelor defalcate din impozitul pe venit ( 11,25%) cu suma de 309 mii lei.

Schimbări în consiliile de administraţie

Cristinel Iovan

S-au făcut schimbări şi în componenţa consiliilor de administraţie.  S-a emis astfel o hotârâre în baza căreia Arsene George Florian a fost numit membru reprezentant al Consiliului Judeţean Dolj în consiliul de administraţie al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova şi Mircea Pîrvuleţu, directorul Finanţelor doljene, membru în CA al RA Aeroportul Craiova, ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice. „Cu adresa nr 1104/2013, înregistrată la Consiliul Judeţean Dolj , Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova a înaintat Consiliului Judeţean Dolj demisia din calitatea de membru al consiliului de administraţie formulată de către Nanu Andre Gheorghe şi am supus spre aprobare proiectul de hotârâre privind numirea lui Arse George Florian precum şi a d-nei Moşteanu Livia membru supleant – reprezentant al CJ Dolj în CA al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova. Prin Ordinul nr 684/2013 directorul Mircea Pîrvuleţu  a fost numit în consiliul de administraţie al RA Aeroportul Craiova, ca reprezentat al MFP”, a precizat Cristinel Iovan, vicepreşedinte al CJ Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.