Spărgător de locuinţe după gratii

0
370

Poliţiştii craioveni, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Craiova, au descins, în cursul zilei de marţi, la locuinţa unui bărbat de 42 de ani, din cartierul craiovean 1 Mai, suspectat de comiterea unor furturi din locuinţă. Activitatea s-a desfăşurat în continuarea cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 2 Craiova într-o cauză penală aflată în lucru la nivelul secţiei, bărbatul, Anghel Purcărin, de 42 de ani, fiind considerat principalul suspect întrucât are şi antecedente penale pentru fapte de aceeaşi natură. În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii de la Secţia 2, în colaborare cu colegii lor de la Secţiile 5 şi 6 Craiova, şi a probelor strânse s-a stabilit că acesta este autorul a două furturi din locuinţele unor craioveni, mai exact Elena Prună şi Adrian Burnea, de unde a sustras bijuterii, un aparat foto, dar şi obiecte de îmbrăcăminte, faptele fiind comise în luna mai a.c.

„În baza probatoriului administrat de poliţişti a fost începută urmărirea penală împotriva persoanei în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aceasta fiind reţinută pentru 24 ore. Ulterior, bărbatul de 42 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, magistraţii emiţând mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile pe numele inculpatului, care a fost introdus în arestul IPJ Dolj. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.