„Giovani” şi „Edi”, achitaţi la Tribunalul Dolj pentru trafic de minori

0
397

Dănuţ Constantin, zis “Giovani”, din Filiaşi, şi Constantin Cincu, zis “Edi”, din comuna Coţofenii din Faţă, trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru trafic de minori, în noiembrie anul trecut, au fost achitaţi de judecătorii Tribunalului Dolj, instanţa revocând şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de cei doi. Hotărârea pronunţată marţi de instanţă i-a nemulţumit pe procurori, care au declarat imediat apel, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au acuzat pe Dănuţ Constantin, zis “Giovani”, din Filiaşi, şi Constantin Cincu, zis “Edi”, din comuna Coţofenii din Faţă, că au profitat de o minoră din comuna Argetoaia, pe care au dus-o în Germania, cu intenţia de a o plasa într-un bordel, însă, pentru că legislaţia din acest stat este foarte strictă în privinţa exploatării minorilor, au ajuns în Italia, unde au forţat-o să practice prostituţia la stradă, în folosul lor. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut că, la sfârşitul lunii septembrie 2011, o minoră din comuna Argetoaia, E. D., a sesizat Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova că în noiembrie 2010 a plecat cu Constantin Dănuţ, zis „Giovani”, şi cu Cincu Constantin, zis „Edi”, cu autoturismul lui “Giovani”, în Germania, în oraşul Frankfurt, pentru achiziţionarea unui autoturism, după cum ştia ea. Numai că, ajunşi la Frakfurt, cei doi au intenţionat să o plaseze la un „puf” (bordel) pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţi în folosul lor, însă nu au reuşit, deoarece era minoră, iar legislaţia în Germania este foarte strictă în ceea ce-i priveşte pe minori. Cei doi doljeni şi-au revizuit planurile şi au ajuns cu partea vătămată în Italia, la Roma, unde au obligat-o să practice prostituţia „la stradă” timp de aproximativ o săptămână, însuşindu-şi în totalitate suma de 1.500 euro, obţinuţi astfel. Pentru că fratele minorei, care era tot în Italia, a ameninţat că o să-i denunţe autorităţilor, aceştia au adus-o înapoi, în ţară. În luna octombrie 2011, atât “Giovani”, cât şi “Edi” au ajuns după gratii, însă, ulterior, au fost eliberaţi de instanţă, faţă de ei fiind luată măsura obligării de a nu părăsi localităţile de domiciliu.

Marţi, 26 iunie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat soluţia în dosar şi i-au achitat pe cei doi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, revocând şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Mai exact, sunt liberi să plece unde vor. Instanţa a mai consemnat şi faptul că victima minoră nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT ne-au declarat că au formulat apel imediat după anunţarea hotărârii. Acesta se va judeca la Curtea de Apel Craiova.