Bundesliga: Un meci pentru istorie!

0
633

Scenarii incredibile. Înaintea ultimei partide din Bundesliga, Borussia Dortmund era… campioana Germaniei. Avea de îndeplinit o singură condiţie: să învingă pe Signal Iduna Park, în faţa a 81.365 spectatori –tot oraşul a fost drapat în culorile clubului- pe Mainz (locul 9 în clasament) pe care o executase (2-1) în partida tur la 25 ianuarie a.c. prin golurile realizate de Julian Ryerson şi Giovani Reina. Avea 2 puncte avans în faţa lui Bayern Munchen în clasament, bavarezii evoluând la Koln, unde s-au şi impus (2-1). Presiunea psihică teribilă şi-a pus amprenta: Borussia a început meciul catastrofal, încât la pauză era condusă (2-0). Marcaseră Andreas Hanche Olsen (min. 15) şi Karim Onisiwo (min. 24). Între cele două goluri ale oaspeţilor Sebastien Haller (min. 19) ratase egalarea, irosind un penalty, care ar fi permis echipei să scoată capul din apă. Catastrofa se profila, fiindcă Onisiwo (min. 57) va fi aproape de 3-0, balonul lovind transversala. Abia în min. 69 Rafael Guereiro şi-a adus echipa în joc, Iduna Park devenind un vulcan în erupţie. În minutele de prelungiri Niklas Sule va reuşi egalarea, dar la Koln, pe Rheine Energie Stadion (50.000) Jamal Musiala marcase golul victoriei pentru Bayern Munchen care câştigă al 11-lea titlu consecutiv. Pentru a 6-a oară în istoria Bundesligii, spun statisticile, liderul dinaintea ultimei etape pierde titlul.