Explozie la Călărași

0
858

În această seară, polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au fost sesizați cu privire la faptul că în curtea unei locuințe din comuna Călărași s-a auzit o explozie. La fața locului au fost identificați un bărbat de 37 de ani și un minor de 15 ani, veri, din localitate. Ambii erau răniți și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au găsit articole pirotehnice din categoria petardelor. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub  aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările urmând a fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs explozia.