Deputat Alexandra Presură: Aplicarea unui program de testare în masă la nivelul întregii țării trebuie urgentată

0
1618

Ultimele două luni au scos la suprafață multe nereguli ale Guvernului PNL, într-o perioadă în care cuvântul de ordine trebuia să fie LUPTĂ – lupta împotriva inamicului nevăzut COVID 19. Cei care au luptat în linia întâi contra acestui inamic, personalul medical, s-au trezit într-o situație nepotrivită după încetarea stării de urgență când cazarea separată nu le-a mai fost decontată de guvernul care trâmbița pe toate posturile tv și pe social-media că va avea totul asigurat astfel încât aceștia să nu-și pună în pericol familiile și apropiații, iar eforturile populației care a stat în autoizolare să nu fie în zadar. Tot nedecontată a rămas și remunerația pe care președintele Iohannis a adus-o în discuție de atâtea ori.

Descoperim în ultimele zile noi focare de infecție apărute în special printre cadrele medicale, iar acest lucru se pare că nu dă nimănui de gândit. Ne punem întrebarea de ce oare guvernul a abandonat această strategie? Este oare de dorit ca România să-și permită un asemenea „lux”? Nu, nu este. Fiecare viață trebuie să fie importantă pentru noi toți, fiecare cetățean al acestei țări care a fost responsabil și s-a chinuit în autoizolare timp de două luni trebuie să fie important pentru statul român. Din păcate Guvernul PNL nu gândește, mai bine zis nu vrea să gândească, în acest fel. Cu siguranță exemplul Primăriei Bucureștiului trebuie urmat, iar aplicarea unui program de testare în masă la nivelul întregii țări trebuie urgentată.

Deși situația economică a țării e gravă, observăm cum Orban și ai lui pun în funcții publice clientela politică, fiind lipsiți de interes față de cele 400.000 de locuri de muncă dispărute în aceste două luni în care a fost instaurată starea de urgență. În medie, zilnic și-au încetat existența definitiv 6.000 de contracte de muncă. Oare Guvernul PNL se luptă cu virusul sau cu oamenii obișnuiți? Pentru că observăm că oamenii obișnuiți nu au niciun fel de protecție socială și niciun fel de ajutor într-o economie aflată în degringoladă. Distribuirea măștilor de protecție în mod gratuit pentru persoanele fără posibilități materiale instituită de Parlament, a fost întârziată de Orban. Ne întrebăm din nou – De ce? Nu avem răspuns la o astfel de întrebare. Sau, poate răspunsul ar fi că nu îi pasă de cetățenii acestei țări. În același timp, au fost anunțate de premier ajutoare de stat pentru marii consumatori de energie, clienții acestora fiind nevoiți să plătească aceleași facturi mari la gaz în condițiile în care prețul de achiziție de la producători a scăzut foarte mult.

Că se prăbușește economia țării nu este deloc de mirare în condițiile proastei gestiuni a guvernării PNL. România este pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce privește creșterea șomajului. Pe lângă cele 400.000 de locuri de muncă dispărute mai sunt încă 600.000 de oameni în șomaj tehnic (mulți dintre ei neprimind niciun ban), iar scăderea PIB-ului cu 14,4% în trimestrul al II-lea, o datorie mai mare cu 74,4 mil. lei în doar 6 luni, față de guvernarea PSD 79 mil. în 3 ani, și statistica Eurostat, care arată că în martie 2020 am înregistrat ca țară a 6-a cea mai mare cădere a producției industriale din UE, vin să confirme fără drept de apel situația dezastruoasă din economia noastră. Toate acestea sunt consecințe grave ce au rezultat din lipsa de măsuri concrete din partea guvernului pentru susținerea economiei.

De aceea, în acest sens Partidul Social Democrat, a venit în sprijinul Guvernului cu un program ce cuprinde 28 de măsuri economice – “Repornim România”,  pe care puteau să îl preia foarte ușor și să îl aplice, dar din păcate, guvernul liberal  a refuzat orice fel de colaborare sau sprijin.

În aceste condiții, denumirea de Guvern VID pentru Guvernul Orban este meritată cu prisosință!

Pentru că mai este puțin până la finalizarea stării de alertă, sperăm ca guvernul liberal să vină în sprijinul românilor, să asigure măsuri concrete și reale pentru economia României.

 

Deputat

Alexandra Presură