România poate trimite în 2017, în misiuni şi operaţii în afara ţării, 1.401 militari şi civili din Armata României şi 783 militari şi poliţişti din Ministerul de Interne, s-a decis, ieri, în şedinţa Consiliului Naţional de Apărare a Ţării. “Consiliul a aprobat forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, conduse de NATO, UE, ONU şi OSCE în 2017. Armata României va putea participa cu 1.401 militari şi civili. Iar în ceea ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne, forţele puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului naţional în anul 2017 sunt în număr de 783 militari şi poliţişti, care vor putea fi dislocaţi în teatrele de operaţii”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis după şedinţă.
În cadrul şedinţei s-a analizat şi avizat Strategia Militară, document care transpune în practică politica de apărare şi securitate naţională, definind cadrul de dezvoltare a organismului militar pentru apărarea armată a ţării în context aliat, având la bază prevederile Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, ale Cartei Albe a Apărării şi ale documentelor NATO şi ale Uniunii Europene.
“Pornind de la potenţialele riscuri şi ameninţări identificate la adresa securităţii României, Strategia stabileşte misiunile Armatei României şi nivelul militar de ambiţie, pentru a căror îndeplinire trebuie constituite, dezvoltate şi menţinute capabilităţi credibile, dar şi sustenabile”, a spus preşedintele.
De asemenea, a fost aprobat în CSAT şi Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.
“Scopul Programului este de a asigura capabilităţile necesare Armatei României pentru promovarea intereselor naţionale şi protejarea acestora în faţa riscurilor şi ameninţărilor curente, în dezvoltare şi în perspectivă, precum şi îndeplinirea angajamentelor internaţionale în planul securităţii şi al apărării”, a explicat şeful statului.