Începând de vineri, de la ora 13.00, maşinile au primit verde pentru a intra în parcarea subterană de sub esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Până duminică noaptea, accesul este gratuit, urmând ca apoi locurile de parcare să fie disponibile contra unei taxe de 1 leu pe oră.
La ora 13.00 fix, barierele s-au ridicat şi două maşini, două Dacii Duster, au fost primele care au intrat în parcarea subterană. După un tur complet la primul nivel, fiecare şi-a găsit câte un loc de parcare, în două alveole apropiate, iar şoferii au plecat apoi la treburile lor. Fiindcă deschiderea a fost oferită gratuit pentru toată lumea, nimeni nu a trebuit să scoată deocamdată nici un ban din buzunar. În decurs de o jumătate de oră, pe măsură ce şoferii au aflat, în parcare au staţionat în jur de 30 de maşini, conform angajaţilor de acolo.
Gratuit pentru fluidizarea centrului de Zilele Craiovei
Primarul Lia Olguţa Vasilescu, împreună cu viceprimarul Mihai Genoiu, au fost prezenţi la momentul deschiderii parcării, fără însă a se organiza o inaugurare oficială, cu tăiere de panglică. Primarul Craiovei a spus că municipalitatea a oferit două zile şi jumătate de gratuitate pentru ca şoferii să se poată obişnui cu modul de acces şi locurile unde se poate face plata taxei, care va începe să fie introdusă începând din noaptea de duminică spre luni. Totodată, edilul Craiovei a mai spus că deschiderea parcării ajută şi la fluidizarea circulaţiei în centrul oraşului deoarece zona străzii „Al. I. Cuza” este închisă fiindcă se desfăşoară manifestările pentru Zilele Craiovei.
Atenţie la semnele de circulaţie din parcare!
În parcarea subterană se intră pe la zona de acces dinspre pasajul suprateran (hotel Ramada) şi se iese pe la zona dinspre Universitate. Șoferii trebuie să se ghideze după semnele de dirijare a traficului care sunt plasate peste tot, iar pentru început şi angajaţii din parcare vor oferi informaţiile necesare. De cum se intră în parcare, maşinile trebuie să vireze la dreapta şi să îşi găsească apoi un loc de parcare liber, la primul sau la al doilea nivel, parcarea având două etaje. Fiecare alveolă are câte trei locuri, care sunt numerotate cu ajutorul literelor şi cifrelor pentru a putea fi mai uşor memorate de proprietarii maşinilor. În total sunt 619 locuri de parcare, dintre care 33 pentru motociclete.
ISU Dolj şi-a dat acceptul de funcţionare
După ce îşi lasă maşina în parcare, şoferii au la dispoziţie una din cele patru uşi de ieşire, care sunt semnalizate vizual cu un mâner roşu şi care îi scoate în părculeţul de deasupra parcării. Există şi un lift care poate fi folosit de persoanele cu handicap, care este funcţional. Interiorul parcării este iluminat şi marcat, iar reprezentanţii primăriei spun că a trecut toate testele de siguranţă, inclusiv cel contra incendiilor. Potrivit autorităţilor locale, reprezentanţii ISU Dolj au făcut o ultimă verificare la parcare chiar în dimineaţa deschiderii şi au dat ok-ul pentru funcţionare. Ambele niveluri sunt asigurate contra incendiilor cu instalaţii moderne pentru depistarea din vreme a unui posibil incendiu.
O taxă de 1 leu pe oră şi mai multe tipuri de abonament
Deoarece parcarea a fost realizată pe fonduri europene – a costat 20 milioane de euro –, aceasta va fi disponibilă craiovenilor contra unei taxe de acces. Consilierii municipali au votat regulamentul de acces, conform căruia pentru staţionări de maximum două ore, ora de staţionare va fi taxată cu 1 lei, iar dacă şoferii îşi parchează maşina între două şi cinci ore – 6 lei pe zi. Dacă se depăşeşte intervalul, şi într-un caz şi în celălalt, şoferii vor fi taxaţi cu încă 2 lei pe oră. Există şi mai multe tipuri de abonamente, de la 100 şi până la 300 de lei. Cel mai ieftin, de 100 de lei, permite staţionarea în parcare seara, în timpul săptămânii, între orele 18.00 şi 6.00, şi tot weekendul, zi şi noapte. Pentru 120 de lei pe lună, şoferii pot parca în timpul săptămânii, dar numai ziua, între orele 6.00 şi 18.00. Cel mai scump abonament, de 300 de lei, permite staţionarea nonstop, indiferent de ziua din săptămână. În parcare nu au acces maşinile cu instalaţie GPL.