În Regiunea Sud-Vest Oltenia / 50 de idei de afaceri

0
317

Asociaţia „Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură” împreună cu partenerii Mondo Consultanţă, APDRP – Asociaţia pentru Dezvoltare Regională şi Parteneriat şi Fair Best Invest au lansat recent, concursul de idei de afaceri în cadrul proiectului START UP.

Cele mai bune 50 de planuri de afaceri vor fi finanţate cu maximum 25.000 euro fiecare. Ideile de afaceri selectate vor fi distribuite astfel încât să existe minimum două idei de afaceri din fiecare judeţ (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Bucureşti şi Ilfov) incluse în cele două regiuni de dezvoltare vizate de proiect (Sud-Vest Oltenia şi Bucureşti-Ilfov).

Din cele 50 de idei de afaceri, 50% vor fi dezvoltate de persoane cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani înmatriculaţi în învăţământul superior din grupul ţintă. De asemenea, 10 idei de afaceri vor fi dezvoltate de persoane care nu au participat la cursurile de formare profesională în cadrul proiectului. Pe lângă finanarea acordată pentru iniţierea afacerii, cei 50 de câştigători vor beneficia de servicii integrate de consiliere individualizată, consultanţă de specialitate, asistenţă şi post-asistenţă în sprijinul dezvoltării sustenabile a afacerilor.