Circul liberal

0
118

Mai nou, liberalii iubesc circul sordid. Ce se întâmplă la vârful acestui partid este mai greu de înţeles, fiindcă iese din zona raţionalului. Lăsau impresia până nu de mult, pe scena politică autohtonă, nu atât a unui partid istoric, de la care se revendică, mulţi dintre ei habar neavând de mitul Brătienilor, ci a unei formaţiuni politice fidelă grupului european ALDE, oricum, cu nu puţini tenori de rezonabilă calitate. Chiar exagerând în privinţa „rădăcinii” lor istorice şi neînţelegând că esenţa liberalismului – respectarea libertăţilor individuale – nu mai este monopolul unui partid, devenind sau fiind asimilat de mai toate partidele politice, inclusiv stânga nonconformistă, liberalii se prezentau ca o formaţiune politică „frecventabilă”. Ce se întâmplă de la o vreme, în ograda liberală, n-are vreo legătură cu tradiţia sau morga acestui partid istoric, ci mai de grabă cu indecenţa politică, dacă nu chiar balamucul. Ca să-l scoţi din sală, într-un acompaniament golănesc, pe ex-prim-ministrul, ex-liderul partidului şi refondatorul acestuia, Călin Popescu Tăriceanu, pentru că nu este de acord „cu atitudinea majorităţii”, cu opţiunile acesteia, până nu de mult altele decât cele actuale, asta sugerează derapaje de comportament civic, demne de o atenţie clinică. Tratamentul oribil aplicat lui Călin Popescu Tăriceanu nu este singular. Andrei Marga, Mircea Diaconu şi Radu Stroe, şi lista nu este epuizată, au devenit indezirabili fiindcă nu au fost de acord cu marele lider, „luminat” ex-abrupto, după ce fusese aliatul de nădejde al social-democraţilor timp de mai mulţi ani. Acum devenit adversarul cel mai înverşunat. Confuzia emanată e totală. Cel care declara fidelitate şi credinţă grupului liberal ALDE şi lui Graham Watson, acum, după alegerile europarlamentare, le trage clapa şi anunţă virajul spre popularii europeni (PPE). Cel care îl primea în timpul campaniei electorale, la Bucureşti, pe actualul lider ALDE, Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei, asigurându-l de întreaga sa onestitate şi deplina cordialitate, acum îi întoarce spatele. Cel care în aprilie anul trecut, la congresul PSD, declara cu enfază că „ar fi extraordinar să nu uităm, nici unii, nici alţii, ce am făcut împreună, şi atunci când vom fi adversari”, acum oferă spectacolul pe care îl vedem cu toţii. Crin Antonescu se sinucide politic, ceea ce nu prea mai interesează. Mediatic oricum nu mai spune nimic. Sinuciderea survine însă după ce reuşise să acceadă, în toate sondajele de opinie, la cote temerare, care îl făceau favorit la alegerile prezidenţiale din toamnă. Descumpănitor este ceea ce ne oferă. Regele e gol – deja un clişeu – sugerează un adevăr indestructibil. N-avea nici o vocaţie pentru asemenea demnitate. Şi ne anunţă la timp. Gesturile sale din ultima vreme demonstrează şi altceva: îndoielnica moralitate a celor ce-l anturează, în faţa cărora aducerea în discuţie a oricărei etici e o inutilitate până la ridicol, într-o scară de valori dată peste cap. Scopul nu scuză mijloacele ci îşi asumă mijloacele. „România bunului simţ” era un slogan liberal, care invita la reflecţie. Clamat de Crin Antonescu rezonează precum versurile renumitului hit din anii de altădată „Bălălău”. Şi dacă liberalii au la centru o asemenea faună – caractere de duzină – să ne imaginăm ce au şi în teritoriu. Nimic altceva decât nişte găşti în adevăratul sens al termenului, care îşi pun fulare galbene în campaniile electorale, cerşind voturi precum săracii de la gura cimitirelor pomana, ca să acceadă la banul public spre a-l ronţăi, „cu gândul la alegători”. Că şi-a dat sau nu şi-a dat Crin demisia după execrabilul rezultat de la alegerile europarlamentare, nici nu mai are vreo importanţă.