Teodor Baconschi a fost un ministru de Externe fără contur, inexpresiv, dacă nu chiar fad. Aproape o improvizaţie, deşi fusese extras din ambasada de la Paris. Evident, pentru merite. Când ex-premierul Emil Boc l-a licenţiat din Guvern, nimeni nu l-a regretat. Nu putea raporta nici o ispravă semnificativă de-a lungul întregului mandat. De „performanţele sale diplomatice” se leagă şi actuala stare de lucruri cu spaţiul Schengen. Ceea ce se omite. Cum, pe mandatul său de ministru de Externe, Teologia ajunsese pepinieră de diplomaţi, de bună seamă că acest apostol al dreptei, ca orice „fost”, are, pe blogul personal, diverse puncte de vedere. De fapt, o producţie de texte searbede şi toate cu miez ideologic discutabil. Faptul că deplânge numirea ca secretar de stat la MAE a lui Dan Petre – fiul Zoei Petre, universitar de ţinută, din familie elevată – considerat „ţuţer politic”, pare oarecum surprinzător. Şi iată de ce. Poate că Dan Petre nu are toate ingredientele unei vocaţii diplomatice, dar nu pare lipsit nici de orice calitate intelectuală, cum insinuează răutăcios Teodor Baconschi. Dacă enumerăm toţi consulii generali trimişi în străinătate de Guvernul Boc, şi menţionăm doar pe Ioan T. Morar la Marsilia şi Cyntia Curt la Barcelona, ajungem repede unde doream. Dar nu e cazul. Ca prim-vicepreşedinte PDL, discursul fostului şef al diplomaţiei de la Bucureşti mai de grabă enervează decât convinge. Şi iată câteva perle culese de pe blogul personal: majoritate parlamentară încropită din oportunism şi trădare, neperformantele partide componente ale USL, dezmăţ administrativ şi aşa mai departe. Nici un comentariu aplecat nu se justifică. Ceea ce surprinde este altceva: Teodor Baconschi pare în apariţiile publice un tip atât de viclean, care reuşeşte atât de bine să se prefacă, încât ai impresia că şi crede ceea ce afirmă. La maniera la care debitează prostioare, dar şi prostii semeţe, îi flanchează pe Gheorghe Flutur, Ioan Oltean şi Roberta Anastase. Prea departe nu pare nici de Sebastian Lăzăroiu. Nu ştie ce e eroarea sau eşecul. E linear, previzibil, deşi se căzneşte să pară puiet de viţă veche răsărit pe plaiuri dâmboviţene. A înţeles repede şi bine ce înseamnă profesionalismul portocaliu în materie de diplomaţie. De cele un milion de voturi, făgăduite la Convenţia Naţională a partidului, a fi aduse din străinătate la viitoarele alegeri parlamentare, nu mai scoate o vorbă. De la Paris oricum ar fi mai greu. La Interne nu mai e Claude Gueant, ci Manuel Valls, un tânăr ministru de altă ţinută. La Quai d’Orsay, patron e de acum Laureant Fabius. Nu mai continuăm. Ca orice militant portocaliu, Teodor Baconschi îşi face datoria. Adică rămâne pe metereze. Din păcate, probează amnezie. Bălmăjeala politică autohtonă nu i se potriveşte. Ţâfna are ceva neconvingător, contrafăcut, mărunt resentimentar. De regulă, personajele publice „căzute de sus” îşi revin anevoios. Impudica mulţumire de sine, inaptitudinea de a admite că spune lucruri aiuritoare, toate acestea nu par altceva decât vorbe de băiat fin, care îşi dă în petic. Sau care nu şi-a revenit din şoc. Mai clar: deşi se trage din familie bună, nu e un domn. Deşi sunt atâtea de spus şi despre „familia lui”.
