Şeful Administraţiei Bazinale “Jiu” a aflat din presă că a fost demis

0
527

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă “Jiu”, Cosmin Petruţ Călin (foto), a fost demis, sâmbătă de dimineaţă, de ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, întrucât “nu a informat conducerea ministerului şi a ANAR (Administraţia Naţională Apele Române) cu privire la situaţia înregistrată în această zonă, ca urmare a precipitaţiilor căzute în ultimul interval de timp”, după cum se arată într-un comunicat postat în aceeaşi zi pe pagina oficială a Ministerului Mediului şi Pădurilor. Conform textului, Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) i-a fost deja solicitat să îndeplinească formalităţile.  Reprezentanţii ABA “Jiu” au precizat, ieri, la rândul lor, că au aflat din presă de demiterea directorului şi că nu au primit nici un act oficial în acest sens, ci doar acelaşi comunicat, remis presei. În plus, spun aceştia, decizia demiterii o poate lua conducerea ANAR şi nu ministrul Mediului.