Sindicatele anunţă Bacalaureat fără profesori

0
311

Sindicatele din învăţământul preuniversitar doljean se arată nemulţumite de atitudinea ministrului Educaţiei în organizarea şi desfăşurarea examenului de Bacalaureat. Aceştia susţin că este posibil ca profesorii să refuze să se implice în comisiile acestei sesiuni, deoarece nu au fost emise ordine de plată a lor,  nu li se asigură nici măcar apa pe durata evaluării, ci doar reguli drastice.

Conform anunţurilor făcute de ministrul Daniel Funeriu în acest an este interzis protocolul, fie el doar pe bază de apă, suc şi cafea. Bacalaureatul va fi monitorizat atent cu camere, mascaţi, iar profesorii trebuie să fie vigilenţi. Cadrele didactice care se abat de la reguli ar putea să trece prin experienţa vameşilor, a avertizat ministrul. Măsurile au stârnit nemulţumire, în rândul sindicatelor. „Ar fi bine ca Ministerul Educaţiei să înlocuiască profesorii cu mascaţii, dacă vrea să spună că noi suntem hoţi şi borfaşi. În aceste condiţii, am recomandat cadrelor didactice, prin intermediul liderilor de sindicat, să opteze pentru concediu de odihnă în loc să facă parte din comisiile de bac. Ministerul Educaţiei s-ar putea să nu-i plătească. Şi semnalele par a fi foarte clare în acest sens. A mai rămas mai puţin de o săptămână până la examene şi nu ne-a chemat deloc la negocieri pentru a stabili sumele pentru plata cadrelor didactice care vor face parte din comisii. Se interzice protocolul, dar nu dau bani nici pentru apă. Este imposibil pentru un profesor să evalueze elevii la oral sau să corecteze ore în şir fără apă şi fără mâncare”, a afirmat Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj.

Profesorii universitari nu mai vor să fie preşedinţi de comisie

Liderii de sindicat susţin că în ultimii ani există deja probleme cu asigurarea preşedinţilor de Bacalaureat, ce trebuie desemnaţi din rândul profesorilor universitari. Dascălii din învăţământul superior refuză aceste atribuţii întrucât sumele prevăzute pentru plata lor sunt modice. „Anul trecut au fost decât 7 sau 8 preşedinţi de comisii din mediul universitar, restul fiind aleşi din rândul directorilor de şcoli pentru că nu există motivaţie. Ori preşedintele de comisie este cel care impune regulile. Dacă vrea să impună reguli stricte, Ministerul Educaţiei trebuie să şi plătească profesorii”, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Conform ordinului de plată emis pentru anul 2010, un preşedinte de comisie primeşte 400 de lei pentru 450 de candidaţi şi 625 de lei pentru mai mult de 1.000 de candidaţi. Un secretar de comisie primeşte 300 de lei, un membru 275 de lei, iar un evaluator 4 lei pentru fiecare lucrare sau candidat. Sumele acestea sunt impozitate cu 16%.