Costuri noi pentru bătrânii din Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova

0
2

În ședința Consiliului Local Municipal din 30 aprilie 2026, consilierii  craioveni vor dezbate  actualizarea costurilor de întreținere pentru persoanele asistate în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice. Măsura vine în contextul creșterii prețurilor la utilități, alimente și servicii medicale, dar și ca urmare a noilor standarde stabilite la nivel național. Astfel, vor fi  stabilite atât costul mediu lunar de întreținere, în funcție de gradul de dependență al beneficiarilor, cât și contribuția lunară datorată de aceștia sau de susținătorii legali.

 Conform proiectului, pentru anul 2026, costurile lunare de întreținere sunt: 8.556 lei/lună pentru persoanele dependente (gradul I) ; 5.061 lei/lună pentru persoanele semidependente (gradul II) ; 3.086 lei/lună pentru persoanele independente (gradul III). Diferențele sunt generate de nivelul de îngrijire necesar. Persoanele dependente implică cheltuieli mai ridicate, în special pentru personal, materiale sanitare și servicii medicale.

Modul de calcul

Conform noilor prevederi, contribuția lunară de întreținere va fi de 2.500 lei, însă aceasta nu poate depăși 60% din veniturile nete ale persoanei asistate, în funcție de situație: persoanele fără susținători legali plătesc până la 60% din venit ; dacă există susținători legali, aceștia pot acoperi diferența ; în cazurile sociale, suma poate fi suportată din bugetul local. Anterior, contribuția era de 2.200 lei, iar majorarea este justificată de creșterea costurilor generale.

Despre Căminul pentru Persoane Vârstnice

Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova are o capacitate de 320 de locuri, iar în anul 2025 a avut în medie 305 beneficiari. Distribuția acestora pe grade de dependență a fost următoarea: 232 persoane dependente ; 51 persoane semidependente ; 22 persoane independente. Instituția funcționează cu aproximativ 148 de angajați, iar cheltuielile medii lunare au fost: 7.195 lei/salariat – costuri de personal ; 2.184 lei/salariat – bunuri și servicii. Decizia autorităților locale respectă prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și noile standarde stabilite prin HG nr. 6/2026. Hotărârea înlocuiește reglementările anterioare și urmărește menținerea calității serviciilor oferite în căminele de bătrâni. Persoanele fără venituri sau fără sprijin familial nu vor fi afectate direct de majorare, costurile urmând să fie acoperite din bugetul local. Această măsură asigură accesul continuu la servicii sociale pentru categoriile vulnerabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *