S.C. Salubritate Craiova a anunțat începerea unei noi etape de dezinsecție terestră, pe domeniul public al municipiului Craiova.
Etapa se va derula în perioada 29 aprilie – 16 mai, în intervalul orar 22:00 – 06:00, ţinând cont de condițiile meteorologice existente. “Astfel, lucrările de larvicidare și dezinsecție, pentru combaterea insectelor dăunătoare, se vor face prin pulverizare terestră, în zone cu luciu de apă și spații verzi. Pentru operațiunile menționate, vor fi folosite substanțe din grupa a III-a de toxicitate, Vectobac WG și Microsin, avizate de către Ministerul Sănătății. Soluțiile de lucru utilizate nu sunt periculoase pentru mediu și nu prezintă niciun pericol pentru oameni, animale, pești și păsări. Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de aproximativ 800 hectare ale municipiului Craiova. Specialiștii recomandă, pe cât posibil, evitarea deplasărilor în timpul operațiunilor și imediat după încheierea lor. În intervalul menționat, apicultorii trebuie să ia măsurile necesare pentru protejarea albinelor”, se precizează în comunicatul emis de S.C. Salubritate.