Ultima săptămână, premegătoare primului tur al alegerilor prozidenţiale, programat duminică, are o încărcătură de maximă tensiune. Toţi cei 11 candidaţi înscrişi în cursă îşi mobilizează resursele pentru a seduce electoratul, pe ultimii metri ai campaniei. Sunt anunţate dezbateri, între candidaţi şi, în context, preşedintele interimar Ilie Bolojan a propus ca una dintre acestea să aibă loc, chiar la Palatul Cotroceni, unde doreşte să ajungă fiecare dintre cei înscrişi în cursă. Campania electorală se va încheia oficial pe 3 mai a.c., iar primul tur este programat a doua zi pe 4 mai. În absenţa unor sondaje credibile, fiindcă ele au ajuns cel mult orientative, aşteptările de la rundele de dezbateri televizate anunţate sunt mari şi ar putea chiar influenţa decisiv ordinea sosirii, după primul tur. Pe reţelele de socializare TikTok şi Facebook, în special, e un adevărat balamuc, un semn clar că aceste alegeri prezidenţiale sunt realmente otrăvite. Şi nu e deloc exclus să resimţim multă vreme consecinţele, fiindcă ardenta pasiune politică naşte ură oarbă. De care nu duceam mare lipsă. Avem mulţi candidaţi, de toate calibrele, unii bănuiţi de tutelă, de altă natură decât politică, care se reazemă pe o popularitate de mucava, alţii îndreptăţiţi să ajungă în cea mai înaltă demnitate de stat. ICCJ a anulat, de acum, aberaţia de la Curtea de Apel Ploieşti şi soluţia Curţii Supreme se va aplica în toate cele 120 de dosare deschise abuziv. Pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta a postat astăzi un mesaj în care explică public decizia sa de a nu participa la dezbaterea electorală organizată de Digi 24, deşi iniţial acceptase invitaţia. Face un comentariu lăbărţat, din care nu se înţelege mare lucru, dar confirmă că va participa mâine 29 aprilie la dezbaterea organizată de TVR, care în opinia lui asigură un format corect şi echitabil pentru candidaţi. Evident, că cei de la Digi 24 nu se simt prea confortabil, în faţa unei asemenea evaluări. Singurul dintre toţi candidaţii, care se detaşează prin cunoaştere şi anvergură politică este, cum am mai spus în repetate rânduri Crin Antonescu, oferta coaliţiei electorale „România, Înainte”, susţinut de o coaliţie majoritară, în urma alegerilor parlamentare de anul trecut, în Parlament. Despre Victor Ponta nu mai este nimic de spus, el fiind de departe cel mai antipatic candidat, prin palmaresul său recent de aventurier politic, ros de ambiţii iraţionale. George Simion, candidatul AUR, are cele mai bune referinţe de la… Gigi Becali, promisiunea lui de campanie fiind aceea de a organiza turul doi între Georgescu şi Lasconi. Te freci la ochi, te uiţi în oglindă şi te întrebi dacă e real sau ireal ceea ce îţi aud urechile. Elena Lasconi, primăriţa Câmpulungului Muscel, are dificultăţi majore cu propriul partid şi nu poate fi bănuită decât de nişte vanităţi aiuritoare, greu de decriptat. Nimic nu-i legitimează ambiţiile. Useriştii se aşteaptă ca Elena Lasconi să anunţe la dezbaterea prezidenţială de astă-seară… că se retrage din competiţie. Urmează zile fierbinţi, pe scena politică, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale va atinge cote maxime de tensiune, şi vom vedea ce se va decanta. Este o campanie electorală otrăvită, cum spuneam, la capătul unui şir întreg de evenimente, interpretate în fel şi chip în presa internaţională. Niciodată, parcă, deşi am mai traversat rânduri de alegeri prezidenţiale, nu am avut o asemenea stare de iritare generală, ca de această dată.