Ucraina are nevoie „cât mai repede posibil” de 7 sisteme Patriot şi acesta este minimul. Partenerii au aceste sisteme, a spus Zelenski, într-un moment în care Oleksandr Syrsky, comandant-şef al forţelor armate ale Ucrainei, a vorbit la o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei despre o operaţiune complexă, care „tinde să se înrăutăţească”. Starea de spirit este mohorâtă pe frontul ucrainian. În pofida ajutorului american de 61 miliarde dolari –un mega pachet- mulţi luptători, scrie Blick, o publicaţie elveţiană, cu trimis special pe linia frontului, nu mai cred în victorie. Potrivit acestora, Ucraina va pierde războiul. Până în octombrie, ruşii vor cuceri Donbasul, apoi conflictul va îngheţa şi va trebui negociat cu Putin. Chiar şi cele mai bune arme sunt inutile fără luptători capabili să le folosească. Numărul brigăzilor care luptă pe front –lung de 1500 km- este redus la 30-40% în multe locuri. Liderii ucrainieni resimt lipsa de luptători. De la mijlocul lunii mai, în Ucraina, a fost promulgată legea mobilizării, şi toţi cei 3,7 milioane de bărbaţi, cu vârste între 18 şi 59 de ani, vor trebui să se prezinte la comisariatele militare pentru a fi înregistraţi ca potenţiali luptători. Experţii militari Neil Melvin, de la grupul de studii Royal United Services Institute sau Shashank Joshi, de la ziarul britanic The Economist confirmă că “ruşii pot fi reţinuţi pe cât posibil, dar nu învinşi”. Marea problemă pentru Volodimir Zelenski şi guvernul său este oboseala pe frontul de est al Ucrainei, iar fondurile americane nu vor fi suficiente pentru a o elimina.
Acasă Actualitate Actualitate externă Război în Ucraina: Zelenski cere occidentalilor „cât mai repede posibil” sisteme anti-aeriene