Peste 1.300 de intervenţii în Noaptea de Înviere

0
485

Salvatorii au intervenit, în Noaptea de Înviere, la peste 1.300 de cazuri, cele mai multe fiind de acordare a primului ajutor medical. Din cauza condiţiilor meteo, 35 de copaci au fost doborâţi, trei maşini şi şapte acoperişuri fiind avarite. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, la 1.070 cazuri SMURD, dintre care 1.062 pentru acordarea primului ajutor medical şi opt misiuni de descarcerare, precum şi pentru 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor vremii. ( sursa > mediafax.ro)