Exercițiu canin de amploare, în cadrul proiectului „Împreună în lupta împotriva contrabandei cu țigarete și tutun”

0
921

În cadrul proiectului „Împreună în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete şi tutun / Together, fighting against smuggled cigarettes and tobacco”, finanţat din fonduri europene nerambursabile de către Comisia Europeană – Biroul European Anti-Fraudă (OLAF), în baza Acordului de finanţare numărul OLAF/2014/D5/023, la care este partener și Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, pe 20 aprilie a.c., la Galați, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – Giurgiuleşti, a avut loc un exerciţiu canin demonstrativ. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai instituţiilor partenere în proiect, din România, Republica Moldova şi Republica Bulgaria, respectiv: Inspectoratele de Poliţie Judeţene Călăraşi, Bacău, Buzău, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Iaşi, Inspectoratul General  al Poliţiei şi Departamentul Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, Direcţia Centrul Chinologic din Republica Moldova, Direcţia Generală a Poliţiei de Frontieră şi Agenţia de Stat pentru „Siguranţă Naţională”, ambele din Bulgaria. A răspuns invitaţiei organizatorilor şi un reprezentant al unei companii producătoare de tutun şi ţigarete din România.

Exerciţiul a fost structurat pe mai multe activităţi, în cadrul cărora cei 10 câini de detectare tutun şi ţigarete ai instituţiilor participante în proiect (8 din România şi 2 din Republica Moldova) au acţionat alături de poliţiştii – conductori câine, în diferite situaţii tactice pentru depistarea unor posibile cazuri de contrabandă, precum: identificarea de colete cu ţigarete disimulate în mijloace de transport, autovehicule, bagaje şi lăzi. Activitatea a fost precedată de un alt exerciţiu canin demonstrativ, care a avut loc la data de 16 martie 2015, la graniţa de sud a României, în judeţul Călăraşi, în punctul de trecere a frontierei Chiciu – Silistra.

În perioada următoare vor avea loc întâlnirea echipei de implementare a proiectului şi conferinţa de închidere.