Nu cred că există un tablou mai seducător privirii, în aceste zile, decât lanul de rapiţă. Priveliştea remontantă e realmente incredibilă. La ora când de la o margine la alta câmpul e verde crud, în plină explozie a vegetaţiei, lanurile de rapiţă vrăjesc de-a dreptul, prin galbenul lor cald, solar şi frapant. Iar a privi, a străbate şi a ţine minte un lan de rapiţă înflorită, flancat de întinderea nesfârşită a câmpului verde, conferă sentimentul că primăvara nu e a unei singure culori. Va mai trece nu multă vreme şi vor apărea în lanurile de grâu macii însângeraţi. Dar până atunci, regina câmpului, ca mesageră a soarelui, e rapiţa, o plantă tehnică, aducătoare de frumoase avantaje, care anunţă apropiata schimbare a anotimpurilor. Pe marginea lanurilor de rapiţă înflorită, în aşteptarea soarelui, stupii de albină cunosc forfota specifică, pândind parcă fiecare rază a acestuia. (M.C.)
