O delegaţie a Parlamentului European a vizitat, joi, o locaţie care ar fi găzduit o presupusă închisoare CIA în apropiere de Vilnius, capitala Lituaniei. În cursul celei de-a doua zile din vizita lor de trei zile în această ţară, parlamentarii au petrecut o oră şi jumătate la această locaţie, la Antaviliai, aflat la 20 de kilometri de Vilnius. Această fostă şcoală de echitaţie, aflată la marginea unei păduri, aparţine în prezent serviciilor de informaţii lituaniene. „Nu am fost surprinşi de faptul că totul a fost reorganizat, aşa cum am putut vedea de la faţa locului”, a declarat pentru presă Juan Fernando Lopez Aguilar, şeful delegaţiei şi fost ministrul spaniol al Justiţiei. Anterior în cursul zilei, delegaţia s-a întâlnit cu preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, şi cu ministrul lituanian al Justiţiei, Remigijus Simasius.
„Lituania a fost unul dintre cele mai deschise state şi a făcut tot ce a putut din punct de vedere politic” pentru a facilita ancheta Parlamentului European şi propria sa anchetă privind centrele secrete ale CIA, a declarat preşedinta. „Ancheta noastră judiciară a fost oprită pentru că nu am primit informaţii suplimentare din partea Statelor Unite”, a adăugat ea.
Ministrul Justiţiei, Remigijus Simasius, a subliniat, de asemenea, refuzul american de a divulga informaţii cruciale. „Nu este un secret că ancheta în acest caz a fost limitată de politica partenerilor noştri americani de a nu divulga nici o informaţie”, a declarat, pentru AFP, ministrul Justiţiei.
O comisie parlamentară lituaniană a concluzionat, în decembrie 2009, că prezenţa acestor închisori între 2003 şi 2006 era „posibilă”. Însă aceasta a notat că, deşi două zboruri care implică CIA au fost înregistrate la Vilnius în 2003 şi 2005, iar alte trei la Palanga (vest), în 2005 şi 2006, este imposibil de spus dacă la bord se aflau deţinuţi. În ianuarie 2011, parchetul lituanian a anunţat că a clasat o anchetă ce viza trei foşti şefi ai serviciilor secrete , suspectaţi de abuz de putere în legătură cu instalarea închisorilor secrete ale CIA în Lituania. Procurorii au invocat atunci probele insuficiente şi prescrierea faptelor.