Donaţie pentru spitalele craiovene

0
495

În condiţiile în care sistemul sanitar românesc nu reuşeşte să acopere în totalitate nevoile pacienţilor, iar lipsurile de tot felul se resimt mai tare ca oricând în spitale, bolnavilor nu le rămâne decât să spere că de undeva li se va întinde o mână de ajutor. Un gest umanitar a venit la timp din partea Asociaţiei Lions Club Craiova care recent a donat materiale sanitare pentru spitalele craiovene.

Iulian Diaconescu

Pe parcursul lunii aprilie, chiar în preajma Sărbătorilor Pascale, Lions Club a ajutat cu materiale sanitare toate cele patru unităţi spitaliceşti din Craiova. Reprezentanţii asociaţiei au întreprins acţiuni caritabile la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă – mai exact Secţia de chirurgie plastică şi reconstructivă din cadrul acestuia, Maternitatea nr. 1 a Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” şi Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova. Printre obiectele donate cu această ocazie se numără mai multe paturi, saltele, noptiere, cărucioare pentru persoanele cu handicap, cărucioare de interior cu vas WC, antepremergătoare şi cârje. De asemenea, mai multe echipamente specifice pentru copii sau adulţi cu handicap ori pentru persoanele vârstnice au fost donate către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.

Ajutoare din partea unui club din Germania

Toate obiectele donate au fost obţinute prin intermediul Lions Hassfurt din Germania în urma unui proiect derulat alături de clubul din Craiova. Colaborarea dintre cele două cluburi a debutat în primăvara anului trecut şi va continua şi pe viitor. Potrivit reprezentanţilor Lions Craiova valoarea totală a ajutoarelor acordate depăşeşte 40.000 de euro. În ceea ce priveşte obiectele nedistribuite încă – bandaje, feşe elastice, pansament, materiale sterile, articole de sănătate, haine, încălţăminte, jucării, rechizite şcolare, prosoape, lenjerii şi veselă – acestea vor fi donate în continuare celor care au nevoie.

Mobilier sanitar pentru Spitalul de Boli Infecţioase

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova reprezentanţii asociaţiei au donat mai multe paturi şi noptiere care au fost deja amenajate în secţia de Antestezie Terapie Intensivă a unităţii sanitare. De altfel, chiar în aceste zile, Lions Club Craiova găzduieşte o delegaţie a clubului din Germania care ieri a efectuat o vizită în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase. „Este un ajutor binevenit. Donaţiile s-au realizat prin generozitatea Clubului Lions Hassfurt din Germania şi a celui din Craiova. Este vorba de câteva paturi speciale şi noptiere care au mers la secţia ATI, unde mobilierul era incomplet. Sper ca pe viitor colaborarea să continue şi poate, cu ajutorul celor două cluburi, să fie modernizate şi alte secţii din cadrul spitalului nostru”, a declarat conf. dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

Voluntarii vor sprijini şi un centru pentru nevăzători

Planurile Clubului Lions nu se rezumă, însă, doar la ajutorul acordat unităţilor sanitare. În viitorul apropiat reprezentanţii asociaţiei intenţionează să sprijine şi un centru de nevăzători, unde instalaţia de alimentare cu gaze este acum defectă. Pe lângă această reparaţie voluntarii şi-au propus să înlocuiască ferestrele şi uşile astfel încât condiţiile să fie cât mai bune.

Asociaţia Internaţională a Cluburilor Lions însumează peste două milioane de membri, împărţiţi în peste 45.000 de cluburi. Acestea activează în mai mult de 200 de ţări şi regiuni geografice, indiferent de limba vorbită, de religie sau de politica promovată. „Lions Club are ca obiectiv dezvoltarea climatului de înţelegere, promovarea competenţei, participând totodată la viaţa socială şi morală cu argumentul principiilor civice. Misiunea Cluburilor Lions este crearea şi menţinerea unui spirit de comuniune între toţi oamenii în privinţa ajutorului umanitar prin intermediul voluntariatului, prin implicarea în comunitate şi prin cooperare la toate nivelele atât naţionale cât şi internaţionale”, a precizat Daniela Elena Ion, vicepreşedinte Lions Club Craiova.