Coaliţia voinţei: Liderii europeni, puternic determinaţi, planifică o presiune şi mai puternică

0
67

În urma summit-ului de la Paris, desfăşurat ieri, 27 martie a.c., cu scopul de a testa disponibilitatea unei posibile desfăşurări militare în Ucraina, Emmanuel Macron a susţinut o conferinţă de presă. El a afirmat că printre cele 31 de ţări aliate ale Ucrainei prezente, alături de secretarul general NATO, Mark Rutte şi de liderii instituţiilor europene, unanimitatea a predominat pe mai multe probleme. Condiţiile de monitorizare a încetării focului urmează să fie definite în curând de miniştrii de Externe. Între delegaţiile ucraineană şi americană se discută o încetare a focului în aer, pe mare şi pe infrastructura civilă, dar condiţiile de implementare a acestuia rămân necunoscute. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă la Paris, în cadrul căreia Macron a menţionat că o echipă franco-britanică va fi trimisă în Ucraina în următoarele zile. El a subliniat că acest pas a fost convenit cu premierul britanic şi a primit mandat de la şefii statelor majore generale ale ambelor ţări. Viitoarea cooperare se va desfăşura în strânsă coordonare cu partea ucraineană. Sarcina principală a grupului rămâne determinarea formatului în care va funcţiona armata ucraineană în viitor. Partea rusă, prin Maria Zakharova, a declarat că părţile franceză şi britanică încearcă să efectueze o intervenţie în Ucraina sub pretextul de menţinere a păcii pe teritoriul ucrainean. În general, liderii europeni, puternic determinaţi, au convenit asupra unei presiuni şi mai puternice asupra Rusiei. Premierul britanic, Keir Starmer, a declarat după summit-ul liderilor din coaliţia voinţei că nu este momentul ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei. Potrivit acestuia, trebuie acordat mai mult sprijin Ucrainei astfel încât aceasta să fie în cea mai bună poziţie posibilă. La reuniune au participat preşedinţii Ucrainei, Franţei, Lituaniei, Finlandei şi Ciprului, preşedintele interimar al României, cancelarul Germaniei, precum şi prim-miniştrii din Marea Britanie, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croaţia, Estonia, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Cehia, Polonia, Slovenia, Olanda, Portugalia, preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Consiliului European, precum şi secretarul general NATO. Austria, Australia şi Canada au fost reprezentate la nivel de ambasadori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *