Jandarmeria Română, faţă în faţă cu presa din Dolj

0
1397

În data de 3 aprilie, Jandarmeria Română sărbătoreşte 173 de ani de existenţă. Astăzi, 28 martie, conducerile celor două instituţii ale Ministerului de Interne – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova – au prezentat, în faţa reprezentanţilor mass – media, programul activităţilor din aceste zile, dar, poate cel mai bine, au mulţumit mass – media.

În ziua de 3 aprilie, Jandarmeria Română sărbătoreşte 173 de ani de existenţă. Cu acest prilej, conducerile IJJ Dolj şi GJM Craiova au ţinut să fie prezente, în faţa mass – media, astăzi, 28 martie. “Suntem împreună cu dumneavoastră, reprezentanţii mass – media. Ne-aţi ajutat tot timpul, ne-aţi şi criticat. Sunteţi partenerii noştri  de încredere. Vă invităm, în zilele următoare, la manifestările programate pentru sărbătorirea Zilei Jandarmeriei. Sunt lângă mine şi colegii de la IJJ Dolj, împreună izbândind în toate cele întreprinse “, a precizat col. Cosmin Mirea, comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, unitate care are în subordine, pe aria de competenţă, şapte judeţe. La rândul său, col. Laurenţiu Vînturiş, inspector – şef al IJJ Dolj, a menţionat: “Suntem tot timpul împreună. Astăzi am alături de mine şi pe cei doi adjuncţi, lt.col. Dan Moşteanu, respectiv col. Cosmin Iordache. Constituim o echipă şi mergem împreună pentru a stopa fenomenul infracţional. Reprezentanţii mass – media sunt aliaţii noştri principali”. Demn de remarcat este faptul că reprezentanţii mass – media au primit diplome de recunoaştere pentru sprijinul acordat jandarmilor.