Analiză REI: Peste 3.000 MW proiecte de energie solară se vor instala în România în următorii 2 ani, prin fonduri europene

0
420

Peste 3.000 MW proiecte de energie solară se vor instala în România până la finalul anului 2025, arată estimările REI, grup de companii specializate în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat, cu proiecte semnificative depuse în ultimul an pe schemele dedicate creșterii eficienței energetice.

Peste 500 MW ar putea intra pe piață în următorii ani, ce reprezintă strict proiectele depuse de echipa REI pe parcursul anului 2022, în două sesiuni de finanțare – Componenta 6 din PNRR (Ministerul Energiei) – apel deschis în primăvara anului trecut și o ultimă alocare pe Schemele de Energie din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – apeluri deschise în toamna anului trecut și gestionate de Ministerul pentru Investiții și Proiecte Europene (MIPE).

Pe schema de finanțare deschisă anul trecut de Ministerul Energiei, cu alocare din PNRR, au aplicat peste 700 de companii. Din total, peste 500 de aplicanți au intrat în etapa finală de finanțare, după ce au obținut punctajul necesar și au respectat toate cerințele solicitate.

La începutul lunii martie 2022, Ministerul Energiei a lansat apelul din Componenta 6 – PNRR, ce a vizat sprijin nerambursabil pentru companiile care vor să își sporească eficiența energetică, prin instalarea de soluții regenerabile, atât din surse solare, eoliene, cât și biomasă, hidro sau altele. Datorită cererii foarte ridicate, sesiunea a fost prelungită de trei ori, astfel că apelul s-a încheiat la sfârșitul lunii iunie. Deși cu o întârziere de aproape șase luni față de calendarul asumat de Ministerul Energiei, beneficiarii urmează să afle proiectele câștigătoare în perioada următoare. Suntem bucuroși că peste 70 de proiecte intermediate de noi vor fi finanțate, potrivit Listei provizorii publicată de Ministerul Energiei”, a declarat Roxana Mircea, Managing Partner, REI Grup.

[1] https://energie.gov.ro/schema-de-ajutor-de-stat-avand-ca-obiectiv-sprijinirea-investitiilor-destinate-instalarii-de-noi-capacitati-de-producere-a-energiei-electrice-din-surse-regenerabile-de-energie-eoliana-si-solara-cu-sa/