Arbitrul Haţegan, operat, după ce a suferit un infarct

0
545

Cel mai bine cotat arbitru român, Ovidiu Haţegan, a suferit un infarct şi a fost operat, la Timişoara, pentru implantarea unui stent. Centralul FIFA de 41 de ani se afla acasă, la Arad, când a simţit dureri puternice în zona pieptului, după un antrenament şi s-a dus la un spital local, unde medicii au constatat infarctul, fiind transferat de urgenţă la un spital din Timişoara. Haţegan a revenit recent din Arabia Saudită, unde a condus câteva meciuri. El era cotat cu şanse mari să conducă meciuri din fazele finale sau chiar finala Champions League de anul acesta şi meciuri de la Mondialul din Qatar.

“Domnul Haţegan a ajuns în cursul nopţii, de urgenţă, adus cu ambulanţa de la Arad, într-o stare gravă. Noi suntem singurul institut din vestul României care tratează infarctul miocardic acut prin mijloace intervenţionale. În concluzie, pentru că avem o linie de gardă care asigură permanenţa la laboratorul de angiocoronografie, a fost introdus de urgenţă în sală, i-am făcut angiografia, am constatat că are o arteră înfundată şi i s-a pus un stent. Starea lui este stabilă, în prezent este foarte bine, continuăm să-i facem nişte investigaţii suplimentare şi în acest fel vom vedea şi ce se întâmplă în continuare cu cariera dânsului. Referitor la gravitate, sigur, toată lumea ştie că un infarct miocardic acut are o mortalitate care poate să meargă până la zece la sută. În condiţiile în care pacientul este adus într-un timp util la spital, ceea ce a fost şi cazul dânsului, sigur că prognosticul lui este mult mai bun. Nu cred că se pune problema de complicaţii ulterioare majore, iar în ceea ce priveşte cariera sportivă nu ne putem pronunţa în acest moment, dar depinde cum vor evolua lucrurile în continuare şi, bineînţeles, de opţiunea lui”, a declarat Luca Constantin Tudor, managerul spitalului în care a fost operat Ovidiu Haţegan, într-o conferinţă de presă.