Sezonul România-Franța: Expoziții, festivaluri de teatru și film, concerte în peste 30 de orașe

0
895

Sezonul România-Franţa, care se va deschide în ţara noastră pe 18 aprilie prin Festivalul internaţional al luminii – Spotlight, va cuprinde o serie de expoziţii, festivaluri de teatru şi film, concerte ce vor fi organizate în peste 30 de oraşe.

Ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a arătat astăzi că Sezonul a avut un succes enorm în Franţa şi a anunţat că în România va fi deschis pe 18 aprilie. “Relaţia România-Franţa va fi continuată de noile generaţii, prin urmare transmitem aceste legături între cele două ţări, o legătură pe care o reînnoim şi o aducem în modernitate. Este prima oară când este organizat un sezon încrucişat. Sezonul România-Franţa a fost un succes enorm în Franţa. (…) Franţa a redescoperit România, artiştii săi şi cât de multe personalităţi erau de origine română. Sezonul în Franţa a fost organizat în peste 100 de oraşe. Pe 16 aprilie sezonul se va încheia la Paris cu o expoziţie de ţesături bizantine, una dintre piese fiind steagul lui Ştefan cel Mare. Pe 18 aprilie, vine Sezonul şi în România. Se va deschide la Bucureşti. Vor avea loc întâlniri, expoziţii, festivaluri de teatru, de cinema, evenimente de o diversitate deosebită. (…) Trebuie să înlocuim atitudinile discriminatorii”, a spus ambasadoarea Franţei, la un eveniment de prezentare a Sezonului România-Franţa 2019.

Potrivit acesteia, Sezonul România-Franţa va cuprinde evenimente organizate timp de patru luni în peste 30 de oraşe din ţara noastră, printre care Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Maria Magdalena Grigore a precizat că în Franţa au fost organizate, cu ocazia Sezonului, peste 350 de evenimente, ceea ce arată cât de “vie” este cooperarea româno-franceză. “Haideţi să uităm de clişee!”, a fost îndemnul Mariei Magdalena Grigore.

Evenimentele Sezonului România-Franţa au fost prezentate de cei doi comisari generali Andrei Ţărnea şi Jean-Jacques Garnier. Ţărnea a precizat că în cadrul Sezonului sunt organizate 420 de proiecte în cele două ţări.

Sezonul România-Franţa va fi deschis în ţara noastră prin Festivalul internaţional al luminii – Spotlight, care va marca şi preşedinţia României la Consiliul UE. Directorul artistic şi curatorul festivalului, eveniment care va avea loc pe 18 şi 19 aprilie, este directorul şi producătorul Fete des Lumieres – Lyon, Jean Francois Zurawik.

Printre evenimentele care vor fi organizate cu ocazia Sezonului România-Franţa se numără expoziţiile “Elie Lotar”, 18 aprilie – 14 iulie, la Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti; “Genica Athanasiou, muză şi parteneră a lui Antonin Artaud”, 26 aprilie – 14 iunie, la Galeria Galateca; “Gherasim Luca – erou-limită”, 19 aprilie – 14 iulie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti; “Românii care au făcut Franţa, francezii care au făcut România – 100 de ani de intimitate”, 18 aprilie – 15 iulie, la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti; “Specii de spaţii – lucrări din colecţia contemporană Societe Generale”, 18 aprilie – 14 iulie, la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti; “Renault şi arta, o istorie vie”, 19 aprilie – 20 iulie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti; “Dessine-moi la guerre. 1914-2014: desene din presă despre conflictele secolelor XX-XXI”, începând cu 18 aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti; seri franceze la Club Control pe 18, 21 şi 22 aprilie.

De asemenea, sezonul cuprinde Festivalul filmului francez, 8 – 19 mai, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, Forumul economic România-Franţa (18 – 19 iunie, la Bucureşti), lectură şi concert Arthur H pe 6 mai la Muzeul Literaturii Române, respectiv pe 7 mai la Teatrul Naţional din Bucureşti, teleteatru “Self Patterns”, pe 20 aprilie la Teatrul Odeon din Bucureşti, acţiuni dedicate tinerilor, bucătărie franceză prezentă la mai multe festivaluri.

În cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, la Cluj Napoca) va fi organizat un sezon francez, la fel şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (14 – 23 iunie) şi la Gărâna Jazz Festival (11 – 14 iulie, Gărâna). La Salonul Bookfest (29 mai – 2 iunie, Bucureşti) va fi organizat un stand dedicat autorilor francezi.

Închiderea oficială a Sezonului România-Franţa va avea loc pe 14 iulie cu un eveniment cultural de amploare organizat la Arenele Romane – Uzina Electrica. (Sursa: Agerpres)