Lucrarea “Casa pictorului de la Câmpina”, de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată marţi seara la preţul de 75.000 de euro, la licitaţia de primăvară organizată de Artmark în Capitală.
În cadrul licitaţiei, la o sumă ridicată a fost vândut şi “Autoportretul cu frunză”, de Adrian Ghenie, la 42.500 de euro.
Tabloul lui Grigorescu, estimat la 50.000 – 80.000 de euro, provine din colecţia istorică a diplomatului Viorel Tilea (1896 – 1972), membru al marii familii transilvănene Raţiu. Între 1938 şi 1940, el a fost ministru plenipotenţiar la Londra, numele său fiind legat de “Incidentul Tilea”, când acesta intervenea pe lângă Foreign Office (în 16 şi 17 martie 1939), atenţionând asupra pericolului unei posibile agresiuni a Germaniei naziste asupra României. În urma acestui incident, Tilea şi-a pierdut cetăţenia şi a cerut azil politic în Marea Britanie. Potrivit Artmark, se pare că, în perioada şederii la Londra, Viorel Tilea a achiziţionat de la Pamfil Şeicaru, ziarist şi colecţionar de renume, câteva pânze de Grigorescu şi Luchian, precum şi altele de Tonitza, Şirato etc. Lăsată moştenire urmaşilor familiei Tilea, lucrarea “Casa pictorului de la Câmpina” a făcut o călătorie în jurul lumii, ajungând până în Australia.
Între lucrările adjudecate la sume ridicate s-au numărat “Fată din Rucăr” de Nicolae Grigorescu şi “Natură statică cu album de artă, vase, flori şi cărţi” de Gheorghe Petraşcu, fiecare la 42.000 de euro, “Nud în atelier” şi “Pe cheiul Senei” de Theodor Pallady la 32.500, respectiv 18.000 de euro, “Cafeneaua din Bazargic” de Iosif Iser la 35.000 de euro, “Piaţetă din Cassis” de Ion Ţuculescu la 24.000 de euro, “Chioggia” de Gheorghe Petraşcu la 17.000 de euro, “Ghicitoare cu ghiocul” de Octav Băncilă, “Port pe înserat” de Samuel Mutzner, fiecare la 14.000 de euro, “Natură statică cu mere şi ulcioare” de Gheorghe Petraşcu şi “Natură statică tradiţională” de Nicolae Dărăscu, fiecare la 11.000 de euro.