Reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj au anunţat că peste 200 de preşcolari şi elevi de la unităţile de învăţământ din Craiova şi din judeţ, care au vrut să afle cât mai multe despre activitatea salvatorilor, le-au trecut, ieri, pragul, în cadrul activităţilor desfăşurate prin programul „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Cei mici au avut prilejul să vadă autospecialele de intervenţie, echipamentele şi mijloacele folosite de pompieri în diferite situaţii de urgenţă, dar şi să stropească cu apă şi să probeze o casca de pompier. Sunt aşteptaţi în zilele următoare, în cadrul aceluiaşi program, alţi copii dornici să cunoască ,,tainele intervenţiei în situaţii de urgenţă”, după cum au precizat reprezentanţii unităţii.