„Craiova festivă: secolul al XIX-lea şi sărbătorile naţionale”

0
444

conferintaSub egida manifestărilor dedicate aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Sociale organizează o nouă prelegere în seria de conferinţe „Craiova – istorie şi societate urbană”. Intitulată „Craiova festivă: secolul al XIX-lea şi sărbătorile naţionale”, aceasta este susţinută astăzi, de la ora 13.00, de dr. Nicolae Mihai, cercetător ştiinţific III la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” al Academiei Române. Evenimentul se va desfăşura în Sala 444 (clădirea Rectoratului Universităţii din Craiova), invitaţi să participe fiind studenţi şi toţi cei interesaţi.

Seria conferinţelor „Craiova – istorie şi societate urbană” a fost deschisă, pe 27 februarie, de lector univ. dr. Liviu Marius Ilie (Universitatea din Craiova) şi a continuat cu o întâlnire a publicului cu dr. Florin Ridiche, pe 9 martie. Programul mai cuprinde alte şase conferinţe, care vor fi susţinute de dr. Gabriel Croitoru – Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” (11 aprilie), conf. univ. dr. Lucian Amon – Universitatea din Craiova (25 aprilie), prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean – Universitatea din Craiova (16 mai), prof. univ. dr. Nicolae Panea – Universitatea din Craiova (30 mai), dr. Mihaela Dudu – Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale ale României (6 iunie) şi lector univ. dr. Mihai Ghiţulescu – Universitatea din Craiova (20 iunie).