La subtilităţi de politică externă, fostul preşedinte al ţării Traian Băsescu a avut de-a lungul timpului deplin acces. Înconjurat fiind de nu puţini consilieri cu scaun la cap. Ştie, în consecinţă, multe lucruri despre cum se fac jocurile, ştie cum se mută pe tabla de şah europeană, chiar dacă după ieşirea din mandat n-a mai fost luat în seamă şi „axa” a rămas o amintire. Ce ne spune domnia sa pe pagina de facebook şi, bineînţeles, bănuim la televiziunile la care onorează invitaţiile despre „declaraţia de la Roma”? În primul rând ne îndeamnă să nu ne facem iluzii, ceea ce este corect, noi românii având şi o înţelepciune care sună exact aşa: „Pavăza bună trece primejdia rea”. Nu a fost uşor la Roma, nici cu Beata Syzdlo, nici cu Alexis Tsipras, pentru a semna „fără spectacol”, cu o mină tristă, declaraţia finală, deşi presa italiană care s-a ocupat profesionist de eveniment spune că s-a făcut, copios, apel la arta compromisului. Interesant este că Varşovia nu a acceptat sintagma Consiliului European „Europa mai multor viteze”. A fost folosit, ca fapt divers, acelaşi stilou de acum 60 de ani, utilizat de cei şase miniştri ai statelor semnatare. Sâmbătă, la Roma, peste 5.000 de persoane au defilat pentru „redeşteptarea Europei” în apropierea Capitoliului, unde se celebrau 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator al UE. La Londra, şi evenimentul e de luat în seamă, zeci de mii de persoane (80.000 potrivit organizatorilor) au cerut ataşarea la Europa „celor 28”. Niciodată Londra – unde nici o clădire publică nu mai arborează drapelul UE – nu a văzut o asemenea maree pro-europeană. Organizaţi sub deviza „Uniţi pentru Europa”, la nouă luni după victoria Brexit (51,9%), manifestanţii i-au dat un avertisment doamnei Theresa May, care miercuri, 29 martie a.c., va notifica Bruxelles-ul de divorţ, că „ieşirea din piaţa comună nu fost inclusă în mandatul referendumului. Theresa May a deturnat votul pentru a pune în operă programul extremei drepte”. Bineînţeles Europa îşi caută o altă respiraţie prin liderii ei, trecători. Francois Hollande peste puţine zile va părăsi Elysee şi se va putea afişa nestingherit cu actriţa Julie Gayet. Angela Merkel, ranforsată psihic, după victoria CDU în landul Sarre, la alegerile regionale, speră la un al patrulea mandat de cancelar, dar are, în continuare, destule emoţii, mai ales că Martin Schulz, contracandidatul său, se anunţă „o nucă tare”. În Olanda, liberalul Mark Rutte (Partidul Liberal pentru Libertate şi Democraţie – VVD) a rămas la putere, răsuflând uşurat după împotmolirea, în recentele alegeri, a eurofobului Geert Wilders. Şi miza a fost imensă pentru Europa. Deşi duminică, la Lille, abia venită de la Moscova, Marine Le Pen a spus că „dacă va fi aleasă preşedinte, UE va muri”, întrucât va negocia în numai şase luni cu UE pentru „regăsirea suveranităţii bugetare, teritoriale, legislative şi monetare”. Partea proastă a lucrurilor este că, în Franţa, de la un vot de exasperare se trece la un vot de aderare pro Frontul Naţional şi atacul la incoerenţa şi credibilitatea programului, denunţarea rasismului, nu mai produc efecte. Dar francezii nu vor să părăsească Uniunea Europeană şi, potrivit unui sondaj, doar 28% ar prefera revenirea la francul francez. O cifră de bilanţ: între 2014 şi 2020 Parisul beneficiază de fonduri europene în valoare de 30 miliarde euro, un ajutor financiar consistent. Să revenim la nucleul dur al UE, enunţat corect şi de Traian Băsescu: Germania, Franţa, Olanda. Un mic amendament: şi în momentul de faţă „cei 27” rulează cu viteze diferite. Deci şi în ritmuri diferite. Unele ţări sunt în zona euro, altele nu. Nu toate ţările sunt în zona Schengen. Oricât de ipocrit ar putea fi Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, apelul lui a fost unul sincer. Aşa a fost perceput. Europenii vor să fie împreună. Şi nimic nu îi poate diviza. Nota bene: preşedintele Klaus Iohannis a anunţat deja că îi va invita pe politicienii din România la discuţii privind viitorul Europei. Nu este exclusă o dezbatere în Parlamentul României pe aceeaşi temă.
