250 de elevi din Craiova învaţă despre nutriţie prin programul Selgros

0
395

SIDF 2Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu s-au aflat ieri, la Colegiul Naţional Elena Cuza pentru a vorbi elevilor despre alimentaţie în cadrul programului „Sănătatea începe din farfurie”.  Lansat în 2012 şi aflat în cel de-al cincilea an de derulare, proiectul îşi propune să aducă educaţia gastronomică în şcoli şi să contribuie la formarea unor obiceiuri de mâncat sănătoase.

250 de elevi din Craiova participă anul acesta la program şi învaţă să cunoască alimentele şi produsele naturale şi să facă alegeri conştiente pentru o nutriţie mai sănătoasă. În 2016, peste 7300 de elevi din clasele 0-IV din 14 judeţe şi Bucureşti au participat la iniţiativa Selgros.

SIDF 3Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciaţi chefi din România, Senior Lecturer în cadrul American Hotel Academy, Lector colaborator al Academiei Culinare “Exclusive” din Moscova şi Chef-Rotisseur-Baillage de Roumanie va fi prezent în fiecare şcoală din cele 21 în care proiectul se desfăşoară anul acesta, pentru a interacţiona direct cu copiii. Împreună cu echipa sa, Chef Cezar Munteanu susţine prezentări interactive despre fructe şi legume şi îi învaţă pe elevi să recunoască şi să evalueze alimentele şi să devină mai conştienţi de propriile alegeri. Aceştia primesc materiale informaţionale adiţionale pentru acasă, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.

Programul deschide în 2017 şi o competiţie pentru elevii din şcolile vizitate, premiul cel mare pentru clasa câştigătoare constând într-o tabără de tip „Cooking Camp”. „Sănătatea începe din farfurie”a primit, pentru al doilea an consecutiv, premiul pentru „Cea mai bună campanie de responsabilizare socială din industria FMCG”, atribuit în cadrul Galei Premiilor PIAŢA.