„Craiova nu are un plan de dezvoltare, pe următorii patru ani”

0
63

Fostul primar al municipiului Craiova, senatorul Mărinică Dincă a făcut un mic bilanţ al administraţiei publice locale, din perspectiva investiţiilor şi a implementării proiectelor cu fonduri europene. Acesta a constatat un eşec şi asta pentru că oraşul nostru nu şi-a păstrat în continuare statutul de pol de creştere alături de alte municipii. Asta înseamnă nişte milioane de euro în minus.

Eşec, sărăcie şi mizerie, asta vede parlamentarul doljean prin Craiova, după patru ani de asministraţie. „Am fost de mai multe ori întrebat ce părere am despre administraţia publică locală. Am spus întotdeauna că voi spune după 31 decembrie 2015, când se încheie perioada de absorbţie a fondurilor europene. Trei constatări pot să am legate de situaţia municipiului Craiova : eşec, sărăcie şi mizerie. Eşecul este dat de cei 17 milioane de euro pe care administraţia publică locală i-a pierdut şi pe care îi ia acum din buzunarele noastre a tuturor. Cel mai corect, până la virgulă se va vedea de fapt la 31 iulie 2016, când se vor primi ultimele facturi ale constructorilor. Este eşec şi pentru că municipiului Craiova putea să ia în aceşti patru ani 100 de milioane de euro, fonduri europene, pentru izolarea termică a blocurilor, cei drept în concurs cu celelalte oraşe ale Oltemiei. Din păcate, nu numai că nu am luat aproape niciun leu din această sumă, dar această sumă , în mare parte s-a dus pe alte programe europene”, susţine senatorul Dincă.

„Viitorul primar nu va găsi niciun proiect pe masă”

După părerea fostului reprezentant al administraţiei publice locale, tot la eşec putem să trecem că municipiul Craiova nu are un plan de dezvoltare, pe următorii patru ani, pe exerciţiul financiar al UE rămas pnă în 2020. „Practic chiar dacă nu avem ghidurile, noi ar trebui să prezentăm acel Plan Integrat de Dezvoltare Urban până în 2020. A venit anul 2016, iar ceea ce discutam despre dezvoltarea Craiovei, prin 2008-2009 s-a încheiat. Cu plusuri şi cu minusuri. Cu Centru istoric reabilitat, cu pasaje, cu nouă mari bulevarde reabilitate, cu linie de tramvai, unele criticate, altele criticabile, dar toate aceste proiecte le ştiam de acum şapte ani. Proiectele care se vor realiza, deşi nu avem niciunul până acum trebuiau discutate şi dezbătute şi realizate. Adică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, aşa încât să ştim cum va arăta Craiova în 2020. În perioada următoare viitorului primar îi va fi foarte greu, având în vedere că nu va găsi niciun proiect pe masă. Primăria Craiova nu s-a bătut ca municipiul Craiova să rămână în continuare pol de creştere alături de celalte şase din ţară. Craiova a beneficiat până în 2015 de 94 de milioane de euro, fără să intre în concurs cu alte oraşe…Din păcate până în 2020 municipiul Craiova nu va mai beneficia de această regulă şi nu va mai avea posibilitatea să-şi gândească un Plan Integrat de Dezvoltare Urban raportat la o sumă de bani pe care să-i obţină în mod direct….”, a conchis Mărinică Dincă.