PNL va depune cinci moţiuni simple pe sănătate

0
483
Eugen Nicolăescu

Preşedintele Comisiei de sănătate din PNL, Eugen Nicolăescu, a spus că, în urma întâlnirii regionale cu reprezentanţii filialelor PNL din Transilvania, care a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Târgu Mureş, pe lângă cele trei teme referitoare la problemele din sistemul sanitar pe care se intenţiona depunerea de moţiuni simple, au mai fost semnalate încă două. Astfel, pe lângă problemele legate de reorganizarea unităţilor sanitare cu paturi, situaţia medicilor de familie şi cea a compensării medicamentelor, au mai fost semnalate şi „alocarea defectuoasă şi netransparentă” de sume pentru plata furnizorilor de servicii medicale, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele judeţene, şi deficienţe grave în ce priveşte chirurgia cardiacă, în special cea pediatrică. Ca urmare, Comisia de sănătate din PNL a decis să ceară grupului liberal din Camera Deputaţilor să elaboreze şi să depună cinci moţiuni simple pe sănătate, în următoarele săptămâni, a spus Nicolăescu. „Cerem public Curţii de Conturi să verifice modul de alocare a fondurilor de către CNAS şi casele judeţene de asigurări de sănătate”, a spus Eugen Nicolăescu.