Neagoe: “Nu vrem să-i resuscităm şi pe FC Argeş”

0
527

În etapa a 28-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte FC Argeş, miercuri, de la ora 18.00, pe arena „Ion Oblemenco”, meci la care femeile şi copiii au acces gratuit. Antrenorul Ştiinţei, Eugen Neagoe, a prefaţat duelul de mâine, declarând că speră ca jucătorii săi să nu mai repete erorile din partidele anterioare şi să nu resusciteze o altă echipă aflată în criză, FC Argeş.

„Venim după un joc nereuşit şi un rezultat prost, nu ne aşteptam, dar le-am spus băieţilor că este istorie acest meci şi trebuie să ne concentrăm pentru cel cu FC Argeş, care va fi unul greu, după cum i-am văzut pe piteşteni cu FCSB. Important este ce vom face noi, suntem obligaţi să avem o atitudine corectă faţă de fotbal, faţă de noi, facem această meserie foarte frumoasă, dar fără implicare este foarte greu. Sunt convins că nu mai repeta greşelile de la meciul trecut. Suntem obligaţi să începem primăvara cu o victorie, ştiu că suporterii sunt supăraţi, este logic să fie, fiindcă nu am avut o prestaţie aşa cum şi-au dorit şi rezultatul a fost unul ruşinos. Nu aş vrea să-i resuscităm şi pe cei de la FC Argeş, aşa cum am făcut cu cei de la FC Voluntari, erau cu apa la gură şi am venit noi şi i-am ajutat să nu se înece. Am spus să sunt dezamăgit de jocul echipei. Trebuie să ne mişcăm mai mult, să avem o circulaţie mai bună cu minge şi fără minge. Nu regret că nu am adus un mijlocaş şi un atacant, jucătorii din lotul nostru sunt cei mai valoroşi, trebuie să credem în ei. Nu vreau să cred că ne-a fost teamă la meciurile din deplasare, am avut aceeaşi tactică şi acasă şi în deplasare, dar băieţii nu au avut aceeaşi atitudine ca la meciurile de pe teren propriu. Este posibil să apară schimbări, vor apărea doi jucători noi faţă de meciul de la Voluntari, Vătăjelu şi Screciu. Işfan este şi el în lot, nu există clauze să nu poată evolua cu FC Argeş, este jucătorul nostru. Am făcut cadouri adversarilor, la Botoşani, la FCSB, Constanţa şi Voluntari i-am ajutat să ne marcheze goluri. Avem mulţi jucători cu probleme, cu accidentări, dar cei care vor intra trebuie să demonstreze că valoarea lor este de Universitatea Craiova. Îmi doresc să reuşim un meci bun, spectaculos şi să câştigăm şi dacă vom reuşi, le vom dedica succesul doamnelor şi domnişoarelor prezente pe stadion” a declarat Eugen Neagoe.