Întrevederea prim-ministrului Nicolae Ionel-Ciucă cu reprezentanții sindicatelor din industria de apărare și aeronautică

0
277

Prim-ministrul Nicolae Ionel-Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din industria de apărare și aeronautică. Cu această ocazie, a fost analizată situația companiilor românești de stat din aceste sectoare de activitate.

“Industria de apărare și cea aeronautică trebuie susținute prin investiții, tehnologii noi și specialiști motivați, care să asigure continuarea tradiției noastre, dar să ofere și perspective de performanță și competitivitate produselor românești. În acest sens, activitățile de cercetare-dezvoltare, inclusiv componenta de Inteligență artificială, alături de parteneriatele cu companiile relevante la nivel european și global vor trebui dublate de un cadru legislativ revizuit, coerent și unitar, care să reducă birocrația și să consolideze capacitățile naționale de producție. Guvernul susține puternic investițiile necesare industriei de apărare, pentru că un sistem de apărare puternic are nevoie de o industrie pe măsură”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Reprezentanții sindicatelor au apreciat valoarea finanțărilor guvernamentale în aceste domenii, subliniind importanta managementului profesionist la conducerea companiilor din cele două sectoare. Aceștia au semnalat nevoia de a permite specialiștilor să își poată valorifica experiența acumulată pentru o perioadă cât mai îndelungată, dar și de a genera un cadru atractiv pentru noile generații de ingineri și experți în domeniul industriei de apărare și cel aeronautic.