Primul spital universitar veterinar din România

0
586

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) va inaugura, vineri, primul Spital Universitar Veterinar de Urgenţă din România – “Prof.dr. Alin Bîrţoiu”, în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, unicitatea spitalului derivă din diversitatea specializărilor şi dotărilor, precum şi din capacitatea de spitalizare a cazurilor 24/24, diferenţiat în funcţie de specie şi gravitatea patologiei.

“Necesitatea unui spital universitar de urgenţă în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a reieşit din dorinţa de a oferi studenţilor, corpului academic şi pacienţilor cele mai moderne şi complete dotări, integrând toate specialităţile şi serviciile accesibile domeniului medicinei veterinare. (…) Prin această nouă unitate spitalicească, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti se aliniază la standardele internaţionale atât în pregătirea clinică a studenţilor veterinari, cât şi în calitatea actului medical”, a declarat rectorul USAMVB, Sorin Mihai Cîmpeanu, citat în comunicat.

Proiectul a fost demarat în anul 2009 şi s-a realizat cu o investiţie totală de peste 21 milioane de lei (85% au reprezentat sume alocate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar restul – fonduri proprii ale Universităţii), cu respectarea directivelor europene în domeniu.