Festivitate de premiere a copiilor la Olimpiada de Matematică, faza locală

0
1775

Astăzi, la sediul Colegiului Naţional Pedagogic “Ştefa Velovan” din Craiova a avut loc premierea elevilor care au obţinut performanţe deosebite la faza locală a Olimpiadei de Matematică. A fost o festivitate deosebită, care se vrea una perpetuată. “Ne dorim să creăm o tradiţie, iar, în acest caz, mulţumim conducerii Colegiului “Ştefan Velovan”, pentru sprijin. În afara premierii copiilor, vrem să le mulţumim profesorilor care au ajuns la vârsta pensionării, care au avut rezultate deosebite cu elevii pe care i-au pregătit, dar care, sunt convins, vor rămâne alături de noi. Este vorba de Valerica Pometescu (Şcoala Gimnazială “Traian”),  Nicolae Tălău  (Colegiul Naţional “Carol I”),  Mihai Dicu şi Maria Ionescu  (Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”) şi Gheorghe Burduşel  (Şcoala Gimnazială din Filiaşi). Pentru premierea de astăzi, nu putem spune decât că a fost un succes”, a precizat prof.  Gabriel Tica, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Au fost premiaţi 137 de elevi din 23 de unităţi de învăţământ din Dolj, cei mai mulţi laureaţi fiind la cls. a V-a. Etapa judeţeană a olimpiadei de matematică se va desfăşura la Colegiul Tehnic Energetic, pe 14 martie, fiind calificaţi 200 de elevi de gimnaziu.