Bozankaya Otomotiv (Turcia) și Solaris Bus & Coach (Polonia) au depus oferte pentru autobuzele electrice

0
2610

Licitația pentru furnizarea primului lot de 16 autobuze electrice pentru Craiova a trecut de etapa depunerii de oferte. Au fost depuse două oferte, care urmează să fie analizate în perioada imediat următoare. Valoarea autobuzelor se ridică la suma de 76 milioane de lei.

Potrivit municipalității, societățile care au depus oferte pentru livrarea celor 16 autobuze electrice sunt Bozankaya Otomotiv Mak. İml. İth. Ve İhr. A.Ş., din Turcia și Solaris Bus & Coach din Polonia, ultima livrând autobuze Diesel pentru Craiova și în anii trecuți. „Iată că am trecut de prima etapă în licitația pentru primele 16 autobuze electrice. Acesta este unul dintre proiectele pentru care am demarat licitația înainte de semnarea contractului de finanțare. Iar procedura de licitație s-a desfășurat cu o clauză suspensivă ce ne permitea anularea unui eventual contract în cazul în care nu obțineam finanțarea. Dar, iată că am obținut această finanțare și, între timp, s-au interesat și doi operatori economici pentru a furniza aceste autobuze”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Licitația a fost reluată în ianuarie

Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat în data de 19 februarie. După cum se știe, licitația de achiziție a fost demarată mai devreme, încă din vara anului trecut, dar a fost anulată pentru că a fost depusă o singură ofertă – cea a Solaris din Polonia – care a fost declarată neconformă. În ianuarie, licitația a fost reluată și a avut ca termen limită de depunere a ofertelor data de 25 februarie. De această dată, pe lângă Solaris, care a avut o ofertă conformă, au cunpărat caietul de sarcini și compania turcă. Conform proiectului, în primele 9 luni de la semnarea contractului, se va livra un prototip care va îndeplini toate condițiile impuse prin caietul de sarcini. Restul autobuzelor vor fi livrate într-un interval de 6 luni, începând cu a zecea lună de la semnarea contractului.

Vor fi achiziționate și 16 strații de încărcare

Proiectul presupune livrarea a 16 autobuze electrice și instalarea a 16 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă pentru acestea, precum și semaforizarea și includerea în sistemul actual de management al traficului a 5 intersecții de pe traseele de autobuz, respectiv: intersecția 1 strada „Amaradia, str. Adolf Waidman, str. George Enescu; intersecția 2: str. Caracal tronson 1, str. Caracal tronson 2, str. Gheorghe Chițu tronson 1, str. Gheorghe Chițu tronson 2; intersecția 3: str. Fratii Buzești, str. Al. Macedonski tronson 2, str. Caracal tronson 1; intersecția 4: str. Al. Macedonski tronson 2, str. Arieș tronson 2, str. Arieș tronson 1; intersecția 5: str. Al. Macedonski tronson 2, str. Bujorului tronson 2, str. Bujorului tronson 3.

Autobuzele vor circula pe traseele 1, 3b și 9

Mijloacele de transport achiziționate prin proiect vor fi folosite pe următoarele trasee: traseul 1: Gară – Olteț – Spitalul Județean de Urgență – Romanești și Retur, cu o lungime de 11,4 Km și un număr de 21 stații de îmbarcare –debarcare călători;

traseul 3b: stația 15 (plecare) – Amaradia – Olteț – Caracal – Bănie și Retur, cu o lungime de 19,7 km și un nr. de 32 de stații îmbarcare – debarcare călători;

traseul 9: Craiovești – Calea Severinului – Calea București – Hanul Doctorului – Metro și Retur, cu o lungime de 24,6 Km și un nr. de 42 de stații de îmbarcare – debarcare călători.

Valoarea investiției se ridică la 76 milioane de lei

Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 76.004.854,72 lei (inclusiv TVA). Autobuzele trebuie să aibă o lungime de minim 17,5 metri și maxim 18,75 metri, o capacitate de minim 100 călători, o viteză maximă de 70 km/h, trebuie să fie dotate cu sistem încălzire și de răcire cu aer condiționat, echipament Wi-Fi, sistem management trafic CGMT, sistem audio-video informare călători, sistem numărare călători, sistem supraveghere video cu minim 7 camere, prize USB pentru încărcare device-uri pasageri.