Podul suspendat din Parcul Romanescu intră în șantier

0
701

În luna noiembrie, atunci când va fi redeshis publicului, podul suspendat din Parcul Romanescu va arăta întocmai ca la anul 1903, atunci când a fost inaugurat: adică aproape nou. Autoritățile au dat, luni, ordinul de începere a lucrărilor de consolidare, care vor cuprinde o refacere a tuturor elementelor – pornind de la structura de rezistență și până la decorațiuni. Investiția este acoperită, în totalitate, din fondurile europene ale proiectului anterior care se întorc la municipalitate.

Alături de întreaga echipă a proiectului – proiectanți și constructori, primarul Mihail Genoiu a mers, ieri, în parc pentru a marca acest moment, unul anunțat de ceva vreme. Edilul-șef a făcut declarațiile cu privire la această execuție chiar de la fața locului, podul suspendat fiind închis pentru public de aproape doi ani. De la bun început, Mihail Genoiu a ținut să explice de ce podul suspendat este reabilitat abia acum, și nu odată cu parcul, încă de anul trecut. Potrivit primarului, nu a putut fi prins în proiectul finanţat pe axa europeană anterioară deoarece se afla într-o perioadă de sub 5 ani de la ultima intervenţie asupra lui şi, conform legislaţiei, nu se putea interveni. „Lucrul acesta ne-a ajutat foarte mult în a reintroduce, pe noile axe, proiectul Parcului Romanescu şi de a prinde, de această dată, şi podul suspendat”, a explicat Mihail Genoiu.

Investiția se ridică la 4,3 milioane de lei

Lucrarea de reabilitare a podului suspendat are o valoare de 4,3 milioane lei, inclusiv TVA, și cuprinde mai multe lucrări. Cristina Săplăcan, arhitectul-șef al proiectului, prezentă și ea la eveniment, a menționat că se vor face, în primul rând, lucrări de restaurare a părţii de piatră și a punţii, podul fiind închis mult timp tocmai din cauză că scândurile podelei sunt foarte deteriorate. „Mai este prevăzută şi o instalaţie de iluminat arhitectural şi ambiental, care sperăm să iasă foarte bine și să arate la fel cum a arătat în anul 1903, atunci când a fost terminat. Se respectă proiectul iniţial, se restaurează absolut toate decoraţiile, toate elementele metalice”, a menționat specialistul Cristina Săplăcan. Termenul de execuţie al podului este de 9 luni, începând din data de 25 februarie și se așteaptă să fie, așadar, finalizat pe 25 noiembrie. 

Castelul Fermecat nu poate fi reabilitat

Cu toate că nu se află într-o stare bună, Castelul Fermecat nu va fi niciodată reabilitat de municipalitate. Clădirea nu este în proprietatea autorității locale, prin urmare nu se poate interveni în nici un fel asupra ei, a menționat primarul Mihail Genoiu. ”Nu este concesionat sau închiriat de la primărie, este efectiv proprietate privată, aşa a fost preluat. S-a făcut o întreprindere de stat a alimentaţiei publice, care a avut aceste obiective în proprietate şi care a fost privatizată la vremea respectivă. Iar fondurile europene nu pot să intervină asupra obiectivelor private, ştiţi foarte bine încă de la reabilitarea centrului istoric”, a explicat Genoiu. Din cauză că este deținut de un privat – situație atipică pentru un parc public, monument istoric – Castelul Fermecat nu a fost inclus niciodată în proiectele pe care le derulează municipalitatea – fie că este vorba de fonduri locale, fie de fonduri europene.

54 milioane de lei revin în conturile municipalității

Însă vestea bună legată de reabilitarea parcului este că revine la bugetul local, odată cu reamenajarea podului suspendat, și toată suma ce a fost cheltuită pe proiectul anterior. „Valoarea iniţială a proiectului a fost de 47 de milioane de lei, iar acum a venit cu o valoare de 54 de milioane lei, care se împart în felul următor: o cerere de rambursare de 13.960.000 lei a fost făcută şi a fost aprobată. Face compensarea între fondurile europene, primite și rambursate pe proiectul anterior, cu sumele de azi. A doua cerere – de 34.700.000 lei – este în curs de aprobare”, a mai spus Genoiu. Potrivit acestuia, a fost depusă toată documentaţia şi, în momentul în care se va da ok-ul, banii vor intra în cont, reprezentând lucrările efectuate la parc, achitate deja din bugetul primăriei.

Autoritățile cumpără mai multe autobuze

Banii aceștia vor fi cheltuiți de autorități pentru cofinanţarea celorlalte proiecte europene, care se află deja în faze foarte avansate. În principal, este vorba de proiectul de achiziție a mijloacelor de transport în comun, autobuze și tramvaie noi. „Autobuzele electrice erau în număr de 38 şi le dădusem în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, pe procedura identică cu cea de la tramvaie. Făcând o vizită la minister, am constatat că sunt foarte multe oraşe care aşteaptă, procedura merge destul de greu. Ne-am consultat şi, din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea AM POR şi a ministerului, am ajuns la concluzia că este mult mai rapid să reluăm noi această procedură. Prin urmare, zilele acestea deja se urcă în sistem aceste cereri de finanţare pentru autobuze”, a declarat Genoiu. Refăcând calculele, municipalitatea a mai introdus încă 8 autobuze, cererea de finanțare urmând să se depună pentru 46 de autobuze. Caietul de sarcini este finalizat şi urmează să se depună cererea de finanţare, în momentul imediat următor, a completat Genoiu. La fel de avansat este şi caietul de sarcini pentru achiziția celelalte 40 de autobuze Euro 6, cu bani din împrumutul BERD, care, la ora actuală, este trimis consultanţilor pentru a-l verifica. În privința tramvaielor, se apropie finalizarea etapei de depunere a ofertelor, la Ministerul Dezvoltării.