“Gala Tezaure Umane Vii – 2019”, eveniment în cadrul căruia vor fi premiate şi decorate persoanele declarate “tezaure umane vii” în anul 2018, precum şi cele care au fost declarate “tezaure umane vii” la ediţiile anterioare ale programului, va avea loc vineri în aula Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la evenimentul organizat de MCIN în colaborare cu Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial va fi prezent şi ministrul Valer-Daniel Breaz.
“Scopul evenimentului este de a celebra creaţia românească tradiţională şi de a marca importanţa păstrării tradiţiilor prin recunoştinţa faţă de persoanele ce promovează şi lasă moştenire, tuturor, elemente de patrimoniu naţional imaterial”, se arată în comunicatul citat.
La Gală vor participa specialişti din mediile de cercetare, academic, universitar, muzeografi, membrii Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, alături de reprezentanţi ai MCIN, ai instituţiilor şi ai centrelor de cultură din teritoriu.
Programul “Tezaure Umane Vii” este o iniţiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care creează şi, implicit, păstrează valorile tradiţionale, se mai arată în comunicatul citat. (Sursa: Agerpres)